Aflat la finalul unei carierei de spion, agentul CIA Nathan Muir (Robert Redford) primeste o veste ingrijoratoare. Unul dintre cei mai buni elevi ai sai, Tom ‘Cercetasul’ Bishop (Brad Pitt), a fost capturat si trimis la inchisoare sub acuzatia de spionaj, in timp ce incerca sa-si salveze fosta iubita, Elizabeth Hadley (Catherine McCormack), din mainile serviciilor secrete chineze. Dupa o tentativa esuata de evadare, Bishop este condamnat la moarte. Temandu-se de un incident pe plan international, CIA hotaraste sa nu-si asume riscul de a-si salva spionul, fiind dispusa sa nege orice legatura intre ea si cel aflat la inchisoare.

Singurul care il poate ajuta este Nathan. Astfel, in timp ce organizeaza o misiune de salvare, batranul agent apeleaza la toate siretlicurile pe care le-a invatat pentru a obtine toate informatiile si sprijinul necesar. Aflat intr-o cursa contra cronometru, Nathan e adus in fata conducerii CIA, unde descrie mi-siunile pe care le-a indeplinit alaturi de elevul sau. Astfel, povesteste cum l-a recrutat pe tanarul Bishop, cum l-a antrenat si cum au intalnit femeia care le-a pus in primejdie prietenia.


Tara: SUA, 2001
Regia: Tony Scott
In rolurile principale:
Brad Pitt,
Robert Redford, Catherine McCormack


Duminica, 14.09.08, 20.10, TVR 1


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
FANATIK.RO
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI