Jose Moreno (26 de ani), atacantul columbian asteptat de Steaua, a plecat vineri seara de la Bogota, dupa ce si-a rezolvat problemele legate de viza, si va ajunge in aceasta dimineata la Bucuresti, pentru a incheia contractul cu ‘ros-albastrii’.
‘Toate detaliile au fost deja stabilite, sper sa nu apara probleme’, a confirmat sud-americanul, care mai avea ca variante de transfer Cruzeiro (Brazilia) sau Junior de Baranquilla, din tara sa natala.
Deocamdata, vine ca imprumut pe sase luni
Moreno a semnat, prin fax, un contract de imprumut pe sase luni, cu posibilitate de prelungire pe doi ani. Imprumutul de la clubul argentinian Independiente de Avellaneda a costat Steaua 200.000 de euro. Daca cel supranumit ‘Pepe’ va confirma, el va fi cumparat definitiv de ‘ros-albastri’ pentru 2.000.000 de euro.
Jose Moreno, varful care poate scoate atacul Stelei din criza, va incasa 100.000 de euro pana in vara, apoi isi va negocia un salariu anual de 200.000 de euro.
Il aduc si pe celalalt Moreno, Dayro
Alaturi de Jose Moreno, Steaua mai ia un varf columbian: Dayro Mauricio Moreno Galindo (golgheterul campionatului cu 16 goluri, club Once Caldas, 22 de ani).
„E genial, dar indisciplinat”
Jairo Trujillo, presedintele lui Once Caldas, a declara: ‘Dayro merge la Steaua, in urma acordului dintre cele doua cluburi. Caldas a cedat 80% din drepturile federative ale jucatorului, pastrand 20% pentru viitoare eventuale negocieri’.
Presa columbiana vorbeste despre Dayro in termeni laudativi: ‘Un mare talent. E genial, nu iarta in fata portii’. Dar sustine ca e si indisciplinat. Dupa ce a marcat golul victoriei cu 2-1 in fata Argentinei, in actualele preliminarii CM 2010, el a petrecut o zi si o noapte, intarziind sa revina la echipa de club, care l-a si amendat cu 2.500 $. ‘Trebuie avuta mare grija cu el. E la prima aventura in Europa. Aici era rege. Mai o discoteca, mai o seara cu alcool, mai un accident usor de masina trecut cu vederea. Atentie!’, a explicat un jurnalist sud-american.