

Salatele sunt mai sănătoase cu ulei de porumb
Mergeţi la piaţă pentru a cumpăra ulei şi, de multe ori, ajunşi în faţa rafturilor pline cu sticle, vă întrebaţi care dintre produsele expuse sunt mai sănătoase? Gheorghe Mencinicopschi (foto), directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne-a spus cum trebuie ales uleiul, în funcţie de modul în care va fi utilizat.
Folosirea greşită a uleiurilor alimentare poate duce, în timp, la probleme grave de sănătate. Spre exemplu, nu este bine să prăjiţi alimentele în ulei de floarea-soarelui sau în ulei de porumb deoarece, după ani buni, vă puteţi confrunta cu boli cardiovasculare, coronariere, cu obezitate sau cancer. “Din păcate, etichetele sticlelor de ulei de pe piaţă nu conţin indicaţii cu privire la modul optim de folosire a acestor produse şi, în acest caz, consumatorii au nevoie de ajutor”, ne-a declarat specialistul. Iată ce trebuie să ştiţi:
• Uleiul de floarea-soarelui - pe piaţa noastră sunt foarte multe tipuri, însă acestea nu se diferenţiază la conţinut decât dacă nu sunt 100% din floarea- soarelui. Este un ulei dezechilibrat în raportul de acizi, iar excesul său de omega 6 este proinflamator (întreţine o stare de inflamaţie la nivel celular). Este indicat numai la salate, la sosuri reci sau la alimente înăbuşite. Nu este bun pentru prăjit.
• Uleiul de măsline - cel extravirgin este cel mai bun dintre toate tipurile de uleiuri. Aveţi însă grijă când mergeţi la cumpărături, deoarece există mai multe sortimente - rafinat sau din sâmburi de măsline (olio di sansa di oliva) - care nu sunt indicate. De asemenea, aciditatea acestui ulei trebuie să fie sub 0,8%, iar conţinutul e bine să fie de 100% din măsline.
• Uleiul de porumb - a început să se găsească şi la noi în comerţ. Este bun şi sănătos la salate, dar nu este indicat la fierturi sau prăjeli. 
Cel de palmier e bun la prăjit
• Uleiul de palmier - este cel mai bun pentru prăjeli şi nu este nici foarte scump. Conţine multe grăsimi saturate vegetale însă nu este aterogen (grăsimile sale nu se depun pe pereţii vaselor sangvine). Nu este însă indicat la salate şi la mâncăruri reci. După ce îl cumpăraţi este recomandat să îl puneţi în borcane, deoarece la temperaturi mai mici de 23 de grade se solidifică (precum untura), însă compoziţia nu i se alterează şi poate fi folosit la prăjire. Excesul de ulei de pe alimentele prăjite se poate îndepărta cu un şerveţel curat.
• Uleiurile de in şi de cânepă - acestea sunt foarte echilibrate în ceea ce priveşte conţinutul lor şi nu afectează organismul. Sunt indicate la salate sau la prepararea alimentelor înăbuşite.
• Uleiul de rapiţă - este echilibrat în raportul celor doi acizi graşi (omega 3 şi omega 6) şi este bine să fie întrebuinţat la prăjirea alimentelor.
• Uleiul de arahide - nu este indicat la salate, însă este bun pentru prăjit şi coacere, deoarece este rezistent şi la temperaturi ridicate nu i se alterează proprietăţile.
• Uleiul de soia - dacă este bine procesat, e chiar mai bun decât cel de floarea-soarelui şi mai sănătos la salate. Din păcate, acest tip de ulei nu prea se mai găseşte la noi din cauza faptului că a fost în mod greşit contestat înainte de Revoluţie.


















7489

















Oamenii care beau cel puţin două sticle de băuturi răcoritoare pe [...]
Bufeurile, tulburările de somn, transpiraţia şi schimbările bruşte de [...]
Ai probleme cu memoria? Faci eforturi să-ţi aminteşti anumite lucruri care [...]
Vă plac conservele, gemurile şi murăturile din comerţ? Aveoei grijă [...]
Cercetătorul belgian Jacques Balthazart este convins că homosexualitatea este [...]












Aşa zic şi eu !
Bă degeaba latru că văd că uni nu ştiu ce-i salata !
Fratilor, daca vreti salata sa fie sanatoasa nu trebuie sa contina ulei!!!!!!!!!!!Pe ce lume traiti, indiferent din ce e facut....
Uleiul
Fratilor, daca vreti salata sa fie sanatoasa nu trebuie sa contina ulei!!!!!!!!!!!Pe ce lume traiti, indiferent din ce e facut....
Budincă a la Lătrău !
Indicaţii : un vas termorezistent-gen tavă de cozonac , folie de aluminiu, mălai,sare , telemea de oaie, piper alb ,unt ,2 ouă. Se face mămăliguţa în sistem rapid(foarte moale ) adăugând puţină sare . Se unge vasul cu unt şi se toarnă 1/2 mămăliguţă şi se împănează la centru cu felioare de unt se pune primul star de telemea presărându-se piperul alb ; se pune starul doi de mămăliguţă se îmănează la fel cu unt ; se pune telemeaua de oaie se presară piperul alb şi apoi se pun cele două ouă bătute peste compoziţia din tavă . Totul nu trebuie să depăşească 2/3 din înălţimea tăvii. Se bagă la cuptor cu nr. 2 circa 20-30 minute ; apoi se pune folia la tavă şi se mai lasă circa 50-60 minute la foc moale . Se scoate şi se taie felioare care se pot servi cu ce puţeţi cum ar fi : o frptură sau sărmăluţe ..care se ung cu mujdei de usturoi frecat cu smântână sau lapte bătut .Poftă bună !
Şi eu vă mulţumesc ! Vă "vând un pont "
Azi am inobilat o zacuscă din frigider şi o tocăniţă din piept de pui. Zacusca era mai demultşi avea vinete tocate mărunt cu coajă iar tocăniţa era cu ceapă şi ce se mai pune . Ce am făcut . Le-am amestecat ,am scos în evidenţă cele două bucăţi de piept în acelaşi vas rezistent şi peste amestec am pus 1/2 ardei gras roşu apoi o roşie crudă -se înţelege că ambele legume erau tot uitate în frigider şi că le-am tăiat mărunt. Peste cele 2 bucăţi de piept după ce le-am uns cu pensula cu ulei de măsline am presărat piper alb. Am pus capacul şi le-am băgat la cuptor circa 60 minute . A ieşit o minunăţie ,adică miros deosebit ,carnea era foarte gustoasă şi totul era ca făcut atunci. Deci se poate face ceva bun şi dacă combini chiar ceva care în final putea ajunge la gunoi. La revedere !
va multumim pentru artico
Pt Sebastian !
Observ că eşti tăntălău nene . Păi eu la o vârsta apreciabilă nu am : colesterol ,gliceride , probleme cu inima ficatul rinichi sau pancreasul ,sunt ca la 30 de ani. Şi mănânc de toate dar ştiu cum să le potrivesc ca să nu am probleme. Nu iau buline ,nu am dureri ,nu ştiu ce este nici măcar o gastrită. Fă cum crezi blegule că doar eu ţi-am spus părerea mea . A ! dacă vreau să consum grăsime am alte reţete ,pe care capul tău debil nu le poate înţelege .
Rosii poti tu sa mananci sute de kg,dar daca nu pui ulei pe ele nu ia corpul ce trebuie din rosie.De aia Uleiuri tolomace!!
va multumim pentru artico
De ce s-o combini cu ulei ?Lasă nene ,legumele fără grăsimi şi pune peste ele zeamă de lămâie şi treci la înfulecat . Dar nu cred că sunt mulţi care au bani pentru asemenea salate . Le recomand la cei săraci : salată de varză ,salată de ceapă ..se poate pune puţină sare şi chiar puţin ulei .
de prost ce esti:-)
Rosii poti tu sa mananci sute de kg,dar daca nu pui ulei pe ele nu ia corpul ce trebuie din rosie.De aia Uleiuri tolomace!!
De ce s-o combini cu ulei ?Lasă nene ,legumele fără grăsimi şi pune peste ele zeamă de lămâie şi treci la înfulecat . Dar nu cred că sunt mulţi care au bani pentru asemenea salate . Le recomand la cei săraci : salată de varză ,salată de ceapă ..se poate pune puţină sare şi chiar puţin ulei .
O mică minune cu bani puţini !
Se fierb cartofi în coajă , se decojesc şi se amestecă cu puţin: lapte,unt şi telemea de oaie dată prin răzătoare . Se unge un vas cu puţin unt, se pune compoziţia dar nu mai mult de 2/3 în vas rezistent la cuptor şi capac ,se rade telemea deasupra cam de 2-3 mm , se aplică o compoziţie de 2 ouă bătute cu piper alb . Se pune la foc în cuptor iniţial foc mic apoi mai incins dar nu mai mult de nr. 6 . Va ieşi o minunăţie de budincă care se poate servi cu o friptură de pasăre dacă nu la grătar la vas care se prepară pe aragaz ( cu apă şi orificiu de pătrundere a flăcării ).Nu strică dacă aveţi şi o murătură ..Scuzaţi cei cu buzunare modeste dar n-am ce face .....Mulţumesc şi POFTĂ BUNĂ !
Cea mai bună salată !
De ce s-o combini cu ulei ?Lasă nene ,legumele fără grăsimi şi pune peste ele zeamă de lămâie şi treci la înfulecat . Dar nu cred că sunt mulţi care au bani pentru asemenea salate . Le recomand la cei săraci : salată de varză ,salată de ceapă ..se poate pune puţină sare şi chiar puţin ulei .