Petrolul Ploiești trece prin momente grele. Mai mulți jucători și-au reziliat sau își vor rezilia contractul (Alcenat, Tchite, Vasilache, Pecanha, Gallegos, Fanchone, Astafei, Filip, Pastorini, NKoyi, Kronaveter, Nepomuceno), pe 18 iunie se va vota (sau nu) planul de organizare al clubului aflat în insolvență, iar Mihai Teja nu a fost confirmat încă drept antrenorul principal pentru sezonul viiitor. Cu toate acestea, Mihai Joița, noul manager sportiv al clubului Petrolul, lucrează intens pentru achizițiile din sezonul viitor.
Astfel, francezul de origine maliană Cheick Alan Diarra (21 de ani), jucător care a dat teste și la Rapid, Oțelul și FC Botoșani, a semnat deja cu Petrolul, pe doi ani, el antrenându-se deja de o lună cu ”lupii”. Diarra, atacant central, care poate juca și extremă, a fost format la Lyon și a mai jucat la Dijon și Guegnon II, în Franța. A fost dorit de Fiorentina și Genoa, cluburi din Serie A.
Pentru linia de atac, ”lupii” se vor mai întări cu Justin Junior Mengolo (21 de ani, atacant camerunez fost la Universitatea Cluj). Mengolo a mai dat teste la Petrolul acum un an și jumătate.
Constantin Stoica (22 de ani), fost junior al clubului, internațional de juniori, care a contribuit la promovarea ”lupilor” din 2011, s-ar putea întoarce la echipă. El a evoluat ultima oară la FC Caransebeș, în liga a doua, unde a fost golgheterul echipei.
Petrolul a obținut și acordul de transfer a trei fotbaliști care au terminat Liga I cu Oțelul, revelația returului, în ciuda retrogradării.
Jugurtha Hamroun (25 de ani, mijlocaș algerian) și-a dat deja acordul să joace la Petrolul.
POVESTEA LUI HAMROUN, AICI.
De asemenea, Sanaa Altamaa (24 de ani, mijlocaș francez) și Mahamadou Sissoko (26 de ani, fundaș central francez de origine maliană, de 1.92m) se vor transfera de la Oțelul la Petrolul.
Tot de la ”U” Cluj va reveni stoperul Ioan Neag (20 de ani). Internaționalul de juniori și tineret a mai evoluat pe ”Ilie Oană”, în sezonul 2012-2013 (5 meciuri, 1 gol).
De asemenea, ”lupii” îl vor aduce înapoi și pe Nini Popescu (21 de ani, mijlocaș împrumutat la Gloria Buzău, în liga a doua.