Daca la Rapid – Steaua, arbitrul Deaconu a facut din tantar armasar si a oprit intalnirea dupa ce a incasat o bricheta in cap, pe stadioanele din Europa astfel de situatii sunt gestionate cu mai mult discernamant.
Echipa romanilor Niculescu, Tararache si Filipescu lupta la baioneta pentru evitarea retrogradarii in Bundesliga. Duelurile crancene din iarba s-au mutat si-n tribune, acolo unde, sambata, un fan infierbantat al lui Duisburg l-a pocnit in cap pe arbitrul intalnirii. Niculescu povesteste ce s-a intamplat: ‘Am vazut ce s-a petrecut la Rapid – Steaua. La Duisburg, un fan l-a lovit in tampla pe arbitru cu o bricheta de plastic dupa ce acesta intrerupsese meciul pentru o accidentare grava a portarului lui Hannover. Goalkeeperul sangera abundent dupa un duel dur in care s-a lovit la cap. Cand arbitrul s-a apropiat sa vada cat de grava este situatia, din tribuna „ultrasilor” nostri au inceput sa zboare diverse obiecte. Atunci a fost lovit si arbitrul’, rememoreaza Claudiu.
Conform presei germane, arbitrul a predat bricheta cu care fusese atacat capitanului lui Duisburg si a comandat continuarea partidei, intrucat a considerat ca este capabil sa conduca meciul pana la final.
Nici un semn de la Piti
Titular incontestabil la Duisburg, Niculescu n-a primit telegrama de convocare pentru amicalul de miercuri cu Rusia. ‘Sunt sanatos tun. Joc meci de meci, dar nu inscriu tot timpul. N-am primit nici un semn dinspre nationala, nici macar un telefon, dar nu este nici o problema. Daca va fi nevoie de serviciile mele, voi raspunde prezent’, a comentat Clau-gol.