Bijuteria chinezilor

Din aburii diminetii pana in lumina difuza a amurgului, pierzandu-se in smog si in ceata, Piata Tien An Men – cea mai mare din lume – e greu de descris. Randurile de fata reprezinta doar traducerea pe hartie a unui parcurs la pas printr-un furnicar uman flancat de cladiri impunatoare, in stil sovietic, toate de stat, pentru ca amestecul de trairi e complex, coplesitor, discordant, de neuitat.

Oricat te-ar obosi caldura, oricat te-ar chinui transpiratia, curiozitatea e zgandarita de grandoarea care are un efect memorabil: centrul acestui imens scuar deschis, in care betonul e stapan absolut, iti ofera liniste.

O liniste unica, in care sub privirea lui Mao Ze Dong zgomotul orasului devine difuz pana la anulare, de parca zecile de mii de masini care tranziteaza laturile acestui dreptunghi gigantic sunt niste jucarii silentioase. Aici si acum, comunismul se iubeste cu capitalismul si olimpismul e securizat de fortele de ordine pentru torta purtata de baschetbalistul Yao Ming, pentru cursele cicliste sau pentru startul Maratonului. Sportul, drogul pe care China Populara l-a cumparat vreme de o luna cu costuri de peste 40 de miliarde de euro, e oferit vulgului pe ecrane-gigant, alaturi de hamburgeri si de Coca-Cola, de Samsung si de Lenovo, de Adidas si de Omega.

Dar nu a fost mereu asa. Oaza de pace din mijlocul vacarmului numit Beijing poarta cu sine si amintiri crunte, al caror martor tacut este uriasul portret al secretarului de partid, agatat parca intru eternitate de Poarta Pacii Ceresti, intrarea dinspre sud in Orasul Interzis.

In 1989, aici au fost omorati sute de studenti

Tien An Men inseamna revolta studentilor inabusita in sange in iunie 1989, cand au fost omorati sute de protestatari. Tien An Men, cu toata durerea ingropata in mintile oamenilor, dar mascata de zambetele lor, e un simbol al emanciparii Chinei, locul unde Mao a fondat Republica Populara. Tien An Men ne aminteste de fostul prim-ministru reformator Zhao Zyiang si de marele vizionar Deng Xiaoping, nasul ideii ‘o tara, doua sisteme’, carora nu le placeau paradele festive de peste un milion de oameni.

Primul a fost exclus din partid si tinut in arest la domiciliu 16 ani, pana la moarte, dupa ce a sprijinit demonstratiile pro-democratie spunandu-le cu ochii in lacrimi protestatarilor sa plece: ‘Fugiti si iertati-ne, am ajuns prea tarziu sa vorbim’.

Sala lor, mai mare decat a noastra

Pe latura vestica este Marea Sala a Poporului, locul unde Congresul National (guvernul) isi tine sesiunile. Se spune ca sala cea mai mare din lume este aici, depasind cu putin Sala Unirii din Palatul Parlamentului de la Bucuresti. Opus se afla Muzeul National al Chinei, iar in centru e Monumentul Eroilor Poporului, flancat inspre sud de Sala Memoriala a Secretarului Mao si, apoi, de Poarta din Fata. Intre toate aceste repere vedem zmee inaltate de prescolari pe care nu-i intereseaza politica, Olimpiada sau incalzirea globala. Da, parfumul inocentei parca invinge arhitectura in linii drepte, pentru ca omenescul din fiecare e mai presus decat megalomania.

Tabloul lui Mao, atacat de doua ori

Cel mai interesant e mirajul tabloului. Toti turistii il vor acasa pe Mao, in memoria cardurilor de la camerele digitale, pe tipul in uniforma simpla pentru care Revolutia Culturala – despre care Vestul spune ca a insemnat iadul pentru sute de milioane de concetateni – a fost crezul vietii. Mao, oricat ar parea de curios, e respectat aici. Trecutul ii apartine, prezentul e al lui, viitorul are sanse sa-l pastreze ca pe un simbol. Un simbol pangarit doar de doua ori: pe 4 iunie ’89, cand a fost manjit cu vopsea rosie, pentru care s-au facut 17 ani de puscarie, si pe 14 mai 2007, cand o sticla incendiara aruncata de un necunoscut i-a deteriorat partea de jos, refacuta ulterior.

Urmărește-ne pe Google News