Ştefan Iordache era botezat în copilărie ”cocoş”

Scund de statură, cu chelie de-acum şi îm­brăcat modest, priveşte tăcut în pământ. Rar, zâm­beşte, ca la amin­ti­rea unui gând de de­mult. Intru în vor­bă cu el, în timp ce aş­tep­tăm amân­doi ca sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ștefan Ior­dache să fie scos din bise­rica ţintiri­mului din Gruiu şi dus la mor­­mânt. „Octavian Cla­­­vaş mă cheamă, dar lumea îmi zice Vică. Am copi­lărit cu Fane, în Rahova.

Chiar mă uitam, dar n-am mai văzut pe ni­meni din cartier pe-aici. Ce băiat, ce om, domnule! Taică-său era cro­itor, iar mai­că-sa… o frumuseţe. Când a venit o­da­tă pe la şcoală, la «52», cum îi zi­cea, am ră­mas cu gura căscată de frumoasă ce era. Ei veniseră din Ca­la­fat. Stă­­­teau pe lângă pia­ţa Rahova, pe Ca­po­ral Ili­na, aşa îi zice străzii”, îmi spune bărbatul, care se mân­dreşte cu faptul că era mai mare cu un an, ca vârstă, decât ma­rele ar­tist de mai târziu.

„Păi, când a apărut, io era să-l bat, că şi el era tare-n gură. Băiat finuţ, dar te făcea din vorbe. Și i-am zis: «Mă, ai venit a­cum din Calafat şi te crezi şmecher, aici, în cartieru’ lu’ Mafoamea (bandit celebru al vre­mii, ce „stăpânea” cu ban­­da lui zona cartierului Ra­hova – n.r.)?» Da’ ne-am îm­pri­etenit re­pe­de, că a­vea un suflet de aur. Mie îmi zicea şi «Broască», iar lui îi zi­ceam «Cocoş», că-şi ţi­nea pă­rul, aşa, cu crea­s­tă, cum se purta în vremea aia. Și eu aveam creas­tă, chiar de mă ve­deţi acum aşa, fără păr”, continuă Vică. „El visa să ajungă doc­tor, de-aia ne-am şi mirat când am văzut că a ajuns mare barosan printre actori. După ce a jucat în «Stră­i­nul» (pri­mul film în care a jucat Iordache, apărut în 1964 – n.r.), ne-a făcut cinste la toţi băieţii. Erau sticlele de un kil de ţui­că, pâlcuri-pâlcuri, pe me­se. Păi, luase vreo 20.000 de lei pentru filmul ăla, bani grozavi la vremea aia, eu aşa ştiu”. Apoi con­tinuă cu tristeţe: „Pă­cat, domnule, mare pă­cat! Nu cred că ar fi vrut să fie tristeţe la în­mor­mân­tarea lui. Că prea a iubit viaţa asta”.

Recomandări

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

La Gruiu, artistul avea trei pisici

Casa din Gruiu a maestrului Ștefan Iordache nu era doar locul în care el îşi găsea liniştea sau în care îşi primea prietenii. Era şi căminul multor pisici, animalele preferate ale artistului.

Atenţie! Această proprietate e patrulată şi păzită de pisici”. Avertisment plin de umor, pe care Ștefan Iordache îl aducea la cunoştinţa oricui trecea prin faţa gardului casei sale. Într-o lume în care, de obicei, ameninţările vor să fie înfricoşătoare, de ge­nul „A­tenţie! Câine rău!”, marele actor înştiinţa pe oricine, de par­că ar fi zâmbit dindărătul zi­durilor casei, că propria locu­inţă e un tărâm al pisicilor.

De fapt, ele l-au ales, in­trându-i în via­ţă cu naturaleţea unor prie­teni vechi. Chichirichi, un mo­tan alb, cu pete aurii, i-a fost cel mai drag. „A fost primul pisic pe care mi l-a adus tata într-o pungă de plastic”, mărturisea artistul într-un interviu. Iubirea pentru aceste suflete nu i s-a ostoit, în preajma lui trăind, până în ul­tima clipă a vieţii, alte trei pisici: Machelele, singura de rasă, Ti­mofte şi Căs­cărache, do­uă mai­daneze. „Lui Ma­che­lele i-am zis Puţă la în­ceput, deşi este o pisi­că al­bastră de Rusia, care mi-a sărit în braţe în urmă cu un an şi ju­mătate. Ti­mof­te, cam ţigan, este un văr­gat gri de ze­ce ani, iar Căs­cărache, ne­gru ca tăciunele, are şapte ani”, declara artistul în a­ce­laşi interviu.

Recomandări

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

În tinereţe a fost îndrăgostit de actriţa Irina Petrescu

Dintre iubirile din tinereţe ale actorului, Vică îşi aduce aminte de pasiunea lui Ștefan Iordache pentru partenera din primul său film. „Eeee! Pe vremea aia, a fost tare în­dră­gostit de actriţa aia, cum o cheamă? Irina Pe­tres­cu, aşa! Că jucase cu ea. Noi, go­lanii, nu prea o gă­seam cine ştie ce ma­re frumuseţe, dar lui îi plăcea, că avea car­te, stil, era mai altfel decât gagicile pe care le ştiam noi”.

Urmărește-ne pe Google News