

«Sunt virgină, dar vreau o erecţie cât mai tare»
Compania americană Pfizer, cea care produce pastila de potenţă Viagra, a creat un test cu patru grade de fermitate a erecţiei. Este vorba de o tăbliţă pe care sunt lipite patru bucăţi de cauciuc, fiecare avand o tărie diferită. Gradul patru, spre exemplu, este nivelul cel mai ridicat al erecţiei.
Ca să înţelegeţi cam cât de tari sunt aceste cauciucuri, şi implicit gradele de tărie ale unui penis în erecţie, le-am asociat cu diferite părţi ale corpului sau cu obiecte pe care le atingem zi de zi. Astfel, gradul 1 (cea mai slabă erecţie) l-am comparat cu lobul urechii, în sensul că sunt la fel de moi, gradul 2 cu un tub de pastă de dinţi relativ plin, gradul trei cu vârful nasului, iar ultimul grad, cel mai puternic, se aseamănă foarte mult cu un volan de piele.![]()
Reporterii Libertăţii au stat de vorbă pe stradă cu mai mulţi tineri, băieţi şi fete, în legătură cu acest subiect. Reacţiile lor au fost oarecum diferite, în sensul că există fete virgine care îşi doresc gradul 4 de erecţie, dar şi domnişoare care ar dori să experimenteze gradul 5 - erecţie care nu există...
Ce zice Sexy-brăileanca despre «dotările» vedetelor
Actriţa de filme porno Sexy- brăileanca ne-a declarat că Bănel Nicoliţă, fotbalistul Stelei, are în dotare o erecţie de gradul 4, la fel de tare ca un volan.
Cei mai slabi bărbaţi cu care vedeta porno a făcut sex sunt Liviu Guţă şi Ogică, care au doar gradul 1 al penisului în erecţie, la fel de moale ca lobul unei urechi!


















59020

















Un studiu realizat in Marea Britanie a scos la iveală faptul că la varsta de [...]
Am 24 de ani şi aş vrea să ştiu dacă pot să fac sex în timpul [...]
Încă o noutate în materie de sex!Un ruj cu totul deosebit a [...]
Un sondaj de opinie realizat recent ne dezvăluie câteva dintre [...]
Regulile sexului sunt simple şi, in general, bărbaţii apreciază cam [...]










ha ha
Si tot virgin ai ramas
gaurile la capacele de canal. Am mai violat niste fiare de calcat si am facut minele din Valea Jiului.
buna
si cum ai proceda sa ajunga la nivelul 4????
Eu pe Ogica l-as lua o tura chiar daca e la gradul 1.Stiu eu sa o fac sa fie ca levierul.Daca as fi barbat la prabusita aia nici nu mi s-ar scula.
AI DREPTATE
ai dreptate, femeia cand e aproape de punctul culminant intreaba...ai da de?...in traducere libera..ai dat de fundul pizdei?
Important e ca scula sa fie si lunga si groasa; o scula mare face fata la toate pozitiile; chiar daca fata sta pe spate si asteapta ca barbatul sa impinga in ea cat mai adanc, o scula lunga si groasa va presa fundul pzdei si ii va produce fetei placeri de nedescris; daca nu ajunge insa in fundul pzd...e mare bai...chestia cu stimularea clitorisului e pentru cei ratati...cu sculile mici....orgasmul vaginal...cel mai intens simtit de o femeie...nu e posibil fara a stimula puternic cervixul...deci trebuie neaparat sa ajungi la fundul pzdei....
lady gaga is the best
daca nu stiati pana acum , astia de la libertatea publica cele mai mari prostii . nici nu iti poti imagina asemenea prostii cate sunt aici
cat intra in femeie
Important e ca scula sa fie si lunga si groasa; o scula mare face fata la toate pozitiile; chiar daca fata sta pe spate si asteapta ca barbatul sa impinga in ea cat mai adanc, o scula lunga si groasa va presa fundul pzdei si ii va produce fetei placeri de nedescris; daca nu ajunge insa in fundul pzd...e mare bai...chestia cu stimularea clitorisului e pentru cei ratati...cu sculile mici....orgasmul vaginal...cel mai intens simtit de o femeie...nu e posibil fara a stimula puternic cervixul...deci trebuie neaparat sa ajungi la fundul pzdei....
..deci mor cand aud o fata cand zice" ca mai tre sa stii si ce sa faci cu ea, nu conteaza marimea"...* mea ...voi sa stai ca moartele pe spate si tot nu e el destul de bun ptr voi...zdrentelor!!!!!!!!!!
@ Kosmin
Ca bine zici! Iti dau dreptate ;)
Cica Adnana;eu vreau 5 ca sa fie mai dotat,dar habarn nu stia ca gradele se referea la grade de fermitate a erecţiei,degeaba o ai de 20 daca o ai ca o pasta de dinti!!!Alta,virgina cica,eu o vreau de 4,sa vezi cand te inpunge Banel cu anaconda lui de 4 sa vezi daca mai simti orgasm!!!Iar sexy-Braileanca abereaza,daca o aveau de 1 nu aveau cum sa o penetreze,implicit nu avea cum sa faca sex cu ea.Media cred ca e de 3,acum depinde si de fata,barbatii stiu la ce ma refer!!!!
..deci mor cand aud o fata cand zice" ca mai tre sa stii si ce sa faci cu ea, nu conteaza marimea"...* mea ...voi sa stai ca moartele pe spate si tot nu e el destul de bun ptr voi...zdrentelor!!!!!!!!!!
agree :))
Le-au gasit pe studente la rubrica matrimoniale a aceluiasi tabloid. Adica pe la Harvard pe centura! Combinatia perfecta!!! De fapt toate sunt studente acum!
eu am inventat
gaurile la capacele de canal. Am mai violat niste fiare de calcat si am facut minele din Valea Jiului.
Sunt liber si disponibil
Daca vrei incearca-ma si o sa te lamuresti de ce sunt in stare....sa vad si eu in ce top ma aflu???/
braileancoooooo,, cand te vede asa neagra , cheala si urata cui dracu sa-i mai stea stea tare , doar daca stai capra si pe antuneric...
shmecher sau smardoi?
asa ma ogika??? ai reclamatii...:)) noi fanii tai aveam pretentii sa fi tare k cimentu si mare k betonu:)))
sictir
Doamne ce dobitoci.Voi chiar nu mai aveti ce scrie in hartia asta igienica mah tarani ahtiati dupa senzational?scrieti de exemplu despre mamele voatre care v-au fatat.
Cei care publicati astfel de articole sunteti niste scarbosi si obsedati.
cata prostie zace in fata asta!!!!!nu inteleg de ce i se da atata atentie...m-am saturat de asa-zisele dive.
HA HA
Sexy braileanca aste e un fel de wikipedia pentru "vedetele masculine", vrei sa afli cat o are bendeac, ask braileanca, vrei sa stii cum ii place lui adi minune, ask braileanca.. :))
c
cine vrea sa fie cu mn
Hahaha braileanco, te-ai intrebat de ce o aveau moale ca lobul urechii? Pentru ca nu ai fost in stare sa ii exciti mai mult de atat. Probabil arati mai bine imbracata, caci la bustul gol esti de toata jena! E normal ca saracii oameni nu au reusit sa aiba o erectie cand te-au vazut dezbracata!
hai
ce drak de femeie e asta ?ce or fi vazut la ea?
CEI MAI URATI SANI PE CARE I-AM VAZUT VREO DATA.PREFER SANII NATURALI MICI SI FRUMOSI
mizerabililor
cita mizerie,cita decadere ,vulgaritate si stiri de cea mai joasa spetza....trebuia ceva ca sa ma scirbesc de acest ziar si am gasit azi,nu-l voi mai citi nu ma mai intereseaza libertatea sub nici un chip,MA RESPECT MULT PREA MULT PE MINE CA SA MAI CITESC ASA CEVA !!! desigur nimeni nu ma obliga la nimic dar sint plecata de mult timp din tara si imi placea din cind in cind sa mai citesc presa romaneasca dar acum gata!!! rusine directorului acestui ziar,a reporterului si a tuturor ce lucreaza la aceasta mizerie numita libertatea....cum am mai spus-MA RESPECT MULT PREA MULT SA MAI CITESC ACEST JEG DE ZIAR ,dar libertatea nu stie ce inseamna acest cuvint "respect"
PAI DA
PAI CRED K SI EU AS AVEA-O MOALE K LOBU URECHII DK I-AS TRAGE-O TZARANCII ASTEIA PLINA DE PADUCHI LATZI...VAI DE CAPU VOSTRU SI AL EI CE MAI AARTICOLATI PUTUT SA FACETI!!!MARI ZIARISTI ADEVARATI ARTISTI SUNTETI!!!!!BRAVO PETRICA TATA ESTI CEL MAI TARE IN MESERIA TA,POTI SA RAMAI AKS SI-ASA NU CRED K SOMAJU E MAI MIC DECAT SALARIUL TAU!!!
liviu guta e insurat!!!
Terminati drek cu panarama asta,Liviu Guta de ex e insurat...ce o zice nevasta sa,dupa ce vede ce aberatii scrieti prin ziare???
tare tare tare
romanian girls ROMANIAHOT dot COMii
bred
de fiecare data e oerectie diferita...depinde cu cine fc sex....
sex
erectia depinde de fiecare moment poti sa ai femei frumoase si nu stiu cum sa actioneze sau invers cu urate dar meseriase ca la ele e butonul erectiei sau pur si simplu e plictiseala si nu mai are rost mai ales dupa o anumita esperenta dar la poti sa ai erectie 24 din 24 ca tot se duce cu altu din interes ca de curiozitate nici nu poate fi vorba ca ea le stie pe toate indiferent de pregatirea ei profesionala in schimb barbatul cauta mereu esperente noi or cat ar fi de prost si niciodata nu e multumit chiar de nu recunoaste cat despre erectie el nu e vinovat nici odata si numai femeile ca nu stiu cum sa apese pe buton dar despre dialog mai rar ca acolo e buba
Bucharest male escort
Non sexual escort. At your service, at any social event, whenever you don't want to be alone. For more information please visit bucharest-male-escort . com
Sexi-cordaleanca
Un alt articol de tot rahatul. Complimente...
ICE CREAM
cea mai puternica erectie o da LIBERTATEA, numai cand vezi prima pagina ajungi in gradul 5. iar cand apare BASESCU esti deja in gradul 6, gata sa-ti explodeze.
TE IUBESC SEXOASO
VREAU SA EAU LEGATURA CU TINE NUMADICAT TE VREAU MAI INEBUNIT CU TOATE CA IMI PLAC BARBATI PE TINE NU POT SA TE REFUZ ESTI FENOMENALA TE VREAU , AS VREA SA COMUNICAM SI PE PLAN PROFESIONAL DACA VREI NU TE LUA DUPA GURA LUMI MA REPET TE DORESC FRUMOASO SI TE PUP DULCE.
TE IUBESC SEXOASO
VREAU SA EAU LEGATURA CU TINE NUMADICAT TE VREAU MAI INEBUNIT CU TOATE CA IMI PLAC BARBATI PE TINE NU POT SA TE REFUZ ESTI FENOMENALA TE VREAU , AS VREA SA COMUNICAM SI PE PLAN PROFESIONAL DACA VREI NU TE LUA DUPA GURA LUMI MA REPET TE DORESC FRUMOASO SI TE PUP DULCE.
sexibraileanca
ce scarboasa e sifilista aia mica. e ca mucii.
scump
scump domn'le scump...dincolo era mai ieftin:)).....mai lasa nabii reclamele astea!!chiar sunt niste preturi mari...si nu ai auzit ca e criza?lumea mananca mai nou caini...tre sa mearga la vot dar nu are pe cine vota....sexi parasuta se da in figuri...udrea e blestemata...:))astea da probleme ale tarii!!!parfumuri...auzi:))...treci pe la parlamentari ca poate iese ceva...aia au bani;)...asa ca hai pa!
@@@@@@@@ VIZITEAZA >>>>> P A R F U M U R I S U E D I A . W E B S . C-O-M -seturi de parfumuri originale ,crema,gel de dus la pretul unui singur parfum toate aduse din suedia. set cacharel liberte -210ron ,davidoff cool water-160ron @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ VIZITEAZA >>>>> P A R F U M U R I S U E D I A . W E B S . C-O-M -seturi de parfumuri originale ,crema,gel de dus la pretul unui singur parfum toate aduse din suedia. set cacharel liberte -210ron ,davidoff cool water-160ron @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ VIZITEAZA >>>>> P A R F U M U R I S U E D I A . W E B S . C-O-M -seturi de parfumuri originale ,crema,gel de dus la pretul unui singur parfum toate aduse din suedia. set cacharel liberte -210ron ,davidoff cool water-160ron @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
iar mi-ati sters comentariul!!al 2 lea!!!
nici o problema...sa vedem daca veti reusi sa stergeti si articolul ce va aparea in curand despre diva voastra sexi parasuta!!!va plateste bine cineva sa-i faceti reclama??poate pestele ei!!sunteti penibili!!!ce bine o sa va mai simtiti cand stiti ca ati promovat o prostituata!!!si asa numai si parveniti promovati!!
D-le...
"Dar 5 nu aveti ?!"
mai da-te in_ppizda mattii
ati jefuit rromania si ati vanduto la straini doar pentru comisioane?! va veni ia clipa cand noi vom conduce rromania iar pe voi va vom transforma in sclavi
un aurolac boschetar
LOL ogica
eu o intaresc fara viagra
Eu pe Ogica l-as lua o tura chiar daca e la gradul 1.Stiu eu sa o fac sa fie ca levierul.Daca as fi barbat la prabusita aia nici nu mi s-ar scula.
Braileanco asa te lauzi tu unde-s aia 1000 de barbati si vad ca pe deasupra mai ai si nemultumiri,.,..dar bataie ai luat in ntimpul sexului cred ca-ti place
sexy-braileanca(parasuta)
bha asta e cea mai penala fiinta,pe langa ca e proasta mai si semnalizeaza=))))da-te draq de mu...ta =))))
de la sl
Draga sexy Braileanca eu nu cred ce-ai spus de baieti chiar daca tu ti-ai tras-o cu ei,eu sunt mult mai in masura sa spun cum sunt desi nu i-am vazut niciodata,pai tu te-ai uitat in oglinda si ti-ai pus vreodata intrebarea oare eu sunt de vina in ceea ce priveste nemultumirea mea???? nu cred..asa ca daca te uiti la tine intreba-te de ce nu li se intareste atat de mult,,,nici lor nu le-a venit sa creada or fi zics bai ce se intampla cu cucii noistri...s-au inselat cand au vrut-o pe asa zisa sexy braileanca...dar ce sexy? arati foarte nashpa precum o taranca asa ca du-te la taranoia acolo toti au cucii tari ptr tine aia te cred misss!!!!
bai adnana cadar
tie o sa iti facem cadou un armasar ca poate doar asa o sa scapam de o nesatula ca tine.sau poate tu esti mai rezistenta de cat regina ecaterina?p
brrrr
taci fetitoooooo ! erectia de care vorbesti este erectia de care esti tu in stare !! atat produci tu , bine ca ai simtit-o si pe aia , eu una ma mir ca a fost si asa e deja mult , tu esti ......cea care meriti ...flasca !! idioatooooooooo.....flascooooooooo
mai spuneti ceva gunoaielor de rumani care...
ati jefuit rromania si ati vanduto la straini doar pentru comisioane?! va veni ia clipa cand noi vom conduce rromania iar pe voi va vom transforma in sclavi
O porcarie
profitati de numele unor oameni publici si ii puneti in prin plan pt un articol jenant RUSINE
grade
stire de prima pagina..........sunt atatea probleme in tara si pe voi va intereseaza gradele.....
Anna
Daca e bleaga poti sa faci plecaciuni, poti sa te rogi, poti sa faci ce vrei tu tot nu ai sanse
eu zic ca toti barbatii ajung la 4 in functie de gradul de excitare, adica se trece prin fiecare grad, nu ai cum sa penetrezi cu grad 1. nivelul de excitare este conditionat de partenera dar si de alti factori: lipsa bauturii, stresului, etc
1
ai perfcta dreptate,erectia este in functie de femeie....si cat de bine stie sa o atinga...
eu zic ca toti barbatii ajung la 4 in functie de gradul de excitare, adica se trece prin fiecare grad, nu ai cum sa penetrezi cu grad 1. nivelul de excitare este conditionat de partenera dar si de alti factori: lipsa bauturii, stresului, etc
ai dreptate
aipuso cu nea jiji , '' banele te tii de curvasareala ? '' cat despre ogica , a puso cu lazarus atat ii trebuie sa afle si sa vevi show la tv . apropo braileanco n-ai incercat sa te satisfaci si cu un cal ?
Ce ai facut FA, hahalero, m-ai dat in fapt ca am scapat-o "la vale"cu tine? Daca aude Nea JIJI ?Si cu Ogica ce-ai avut? .Lai facut de HANDEL(parca de fala,ar fi fost vreodata?)Macar recunoaste ca are limba ca baioneta.
Sexi Braileanca
Ce ai facut FA, hahalero, m-ai dat in fapt ca am scapat-o "la vale"cu tine? Daca aude Nea JIJI ?Si cu Ogica ce-ai avut? .Lai facut de HANDEL(parca de fala,ar fi fost vreodata?)Macar recunoaste ca are limba ca baioneta.