0-90948-hartabuna.jpg

Iudaismul, creştinismul şi islamismul sunt cele trei mari religii monoteiste ale lumii actuale. Alături de acestea trei, mai există şi religia budistă (care nu este însă monoteistă), care numără între 300 şi 400 de milioane de credincioşi, mai ales în Asia. Libertatea vă explică şi vă ajută să înţelegeţi, pe parcursul a două episoade, istoria celor mai importante religii de pe glob.

Evreii nu rostesc numele lui Dumnezeu, din respect

Iudaismul, creştinismul şi islamismul îşi atri­buie menirea de a-L face cunoscut pe tot pământul pe Dum­ne­­zeul unic. Aceste re­li­gii explică faptul că El vor­beşte prin interme­diul profeţilor, al în­ţe­lep­­ţi­lor şi uneori al me­­­sa­ge­rilor (îngeri­ şi oameni). Cuvin­te­le lui Dum­­­­­­­nezeu sunt scrise în cărţile sfin­te: Biblia, pentru evrei, Noul şi Vechiul Testament, pentru creş­tini, şi Co­ranul, pen­tru mu­sul­mani. Bu­dismul a fost întemeiat în sec. V î.Hr. de către un în­ţe­lept numit Bud­dha şi s-a răspândit în toată A­sia între se­colele II şi XII.

Cele trei religii mo­no­­teiste au apărut în epoci diferite, în stră­ve­chiul Orient Mijlo­ciu: iu­daismul, cu A­vra­am, Isaac şi Iacov, în sec. XIX î.Hr. în ţara Cana­anului; creştinismul, cu I­i­sus Hristos şi cei doi­­sprezece a­pos­­­toli, în secolul I al erei creştine, în Iudeea şi în Gali­leea; islamul, cu Mu­­ham­mad (Maho­med), în anul 622 d. Hr., în Ara­bia.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Credincioşii celor trei religii îl cinstesc pe Dumnezeul unic, însă îl numesc diferit. La evrei, este vorba de pa­tru litere care, din res­pect, nu sunt rostite: IHWH (se pronunţă Iahve, adăugând nişte vocale, însă, când se citeşte, se înlocuieşte cu Adonai, Stăpânul). La creştini este Dum­nezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La mu­sulmani este Allah.

Cele trei religii  re­cu­nosc în A­dam şi Eva pe strămoşii omenirii. A­ceştia trăiau într-o gră­dină ideală, paradisul terestru.

Martin Luther, primul protestant

La sfârşitul sec. XV, învăţaţii umanişti îşi pun întrebări despre natura şi învăţătura textelor biblice, precum şi des­pre rolul Bisericii. Mulţi dintre ei cer ca Biserica să fie reformată. În Germania, Martin Luther (1483-1546) denunţă anumite abuzuri şi pune întrebări esenţiale pen­tru credinţă. Biserica ia atitudine, excomunicându-l. El reali­zează Reforma, ai cărei partizani sunt numiţi „protestanţi”. Năs­cut în sec. XVI în Europa Reformei întreprinse de Martin Luther, pro­testantismul este foarte divers. Luther n-a fost singurul refor­ma­tor, de aceea protestantismul comportă multiple Biserici (Lu­te­ra­nă, Anglicană, Calvinistă) şi mişcări foarte numeroase, care sunt totuşi unite prin aceleaşi cuvinte de ordine: Dumnezeu singur (numai credinţa în Iisus Hristos poate da omului mântuirea), Scriptura singură (Dumnezeu se face cunoscut fiecărui credincios prin Biblie, fără intermedierea preoţilor sau a unei Biserici), Graţia singură (voinţa binevoitoare a lui Dumnezeu).

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

3757-90859-papa.jpgExistă circa un miliard de creştini catolici în întreaga lume

Aşa cum es­te întrebu­in­ţat în mod curent, cu­vân­tul „catolic” desem­nea­ză, începând din sec. XVI, acea parte a Bisericii care recunoaşte autoritatea universală a Papei, a că­rui re­şe­dinţă se a­flă la Ro­ma. Cu a­proa­pe un miliard de credincioşi, răs­pândiţi în peste 40 de naţiuni, ca­tolicismul constituie ramura cea mai importantă a creştinismului.

Creştinii cred în Înviere

Creştinismul a apă­rut pe teritoriul Is­ra­elului, ocupat la vremea aceea de romani. Un e­vreu din Na­zaret, pe nume Iisus, este re­cu­noscut de ucenicii săi drept Mesia cel a­nunţat de Biblie şi Fiul lui Dumnezeu. Cre­­­din­ţa în Iisus  este cea care îi separă pe creştini de evrei, care îl aşteaptă în continuare pe Mesia.

Viaţa şi învăţătura lui Iisus sunt cu­­noscute din tex­te care, pen­­tru creş­tini, alcătuiesc cea de-a doua parte a Bi­­bliei, Noul Testa­ment. Pen­­tru creştini, o­mul se mântu­ieş­t­­e prin moar­­tea şi în­vi­e­rea lui Iisus Hristos. Po­­trivit te­ologilor, Iisus moare pe cru­ce pentru a plăti Tatălui pre­ţul de răscum­pă­ra­re a păcatelor o­me­nirii, apoi în­­­vie, ur­mând ca toate fiinţele omeneşti să învie la sfârşitul istoriei. Viaţa lui Iisus este po­vestită în patru cărţi scur­te, Evan­ghe­li­ile (din gre­acă, „Vest­i­rea cea bu­nă”), scrise între anii 65 şi 100 d.Hr. de către Matei, Mar­cu, Luca şi Ioan. În fie­ca­re an, câ­teva sărbători co­me­morează marile evenimente  ale vieţii lui Iisus. U­ne­le sărbători vin din iu­da­ism, dar ca­pătă un sens creştin. Săr­bă­toa­rea Cră­ciu­nului evocă naşterea lui Iisus. Bo­boteaza reamin­teş­­te de închinarea ma­gilor, per­sonaje veni­te din Ori­ent pentru a-I adu­ce un oma­giu lui Iisus, la scurt timp după naş­tere. Precedat de cel mai sever post, Paş­tel­e e  cea mai im­por­tantă sărbătoare, întrucât ce­­le­brează Învierea lui Hristos.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Ortodocşii nu-l recunosc pe Papa de la Roma

Numărul creştinilor ortodocşi este de circa 170 de mi­lioane. Orto­doc­şii nu re­cu­nosc au­toritatea universală a Papei, şe­ful su­prem al Bi­se­ricii Ca­tolice. Cre­dinţa or­to­doxă subliniază ac­­ţiunea Duhului Sfânt (al treilea simbol al Trinităţii), a cărui forţă pă­­trunde nu nu­mai în sufletul credin­cio­sului, ci şi în înseşi ma­teria trupului său şi, prin asta, în materia lumii.

Coranul, cartea perfectă?

Credincioşii Islamului, cunoscuţi ca musulmani, co­n­sideră că Dumnezeu (în arabă, Allah) a revelat în mod direct cuvântul său către omenire prin Mahomed. Musulmanii apreciază că prin­ci­pala mărturie a revelaţiei scrisă către ome­ni­re este Coranul, pe care îl socotesc perfect.

Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cu­vânt cu cuvânt. Tipărirea în masă a Coranului în arabă şi traducerea în alte limbi sunt consi­de­rate faci­li­tăţi moder­ne. Vechile exempla­re ale Cora­nului nu sunt distruse ca hârtia obişnui­tă, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Is­­la­mul are trei ramuri prin­cipale de credinţă, ba­zate în special pe dezacordul is­toric privind succe­siu­nea autorităţii după moar­tea lui Mahomed; acestea sunt cunoscute ca Isla­mism Sunnit, Shi’it şi Kha­ri­ji­te. Secta Sunni a Islamului este cea mai mare (80-85% din musulmani sunt Sun­ni). Sunniţii recunosc pa­tru tradiţii legale: Maliki, Shafi’i, Ha­na­fi şi Hanbali. Toate patru acceptă validitatea celorlalte şi musul­ma­nii sunt de acord cu oricare din ele, con­si­de­rându-le valide în con­for­mitate cu propriile idei. Musul­ma­nii Shi’a diferă de Sunni prin res­pingerea au­tori­tăţii primilor trei califi. Ei au propriile tradiţii le­ga­le. Unii sunniţi consideră că shi’iţii sunt eretici, în timp ce alţi sunniţi îi recunosc pe shi’iţi ca musulmani. O altă sectă care da­tează din zilele de început ale Islamului este Kharijite. Unica ramură supra­vieţuitoare a Kharijite este Ibadhi. Cei mai mulţi musulmani Ibadhi trăiesc în Oman.

3757-90860-kaba.jpgToate moscheile sunt orientate către Oraşul Sfânt, Mecca

Mecca, locul naşterii profetului Mahomed, este leagănul Is­la­mului. În perioada preislamică (îna­inte de secolul VII), Mecca era un puternic centru pentru caravane, dar şi comercial, precum şi un loc de pelerinaj – la sanctuarul Ka’ba – pentru arabii idolatri care se închinau la pietre. Profetul Mahomed transformă Ka’ba în locul de pelerinaj ritual pentru musulmani. Totodată, Ka’ba este punctul spre care trebuie să-şi îndrepte faţa orice musulman în timpul rugăciunii. Direcţia către Ka’ba este marcată în orice moschee din lume printr-o nişă aflată în peretele opus uşii de la intrare, numit şi peretele kibla, către care stau cu faţa cei prezenţi. Kibla este amplasată în urma unor calcule foarte exacte în fiecare loc de rugăciune.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI