„Mie mi se rupe-n paişpe de fani. Am vorbit cu ei şi i-am intrebat ‘v-am bătut, v-am jignit, v-am furat?’ Avem un singur lucru în comun. Eu ţin o echipă şi voi o iubiţi, dacă voi sunteţi geloşi că ceea ce iubiţi este al meu, nu este problema mea. Câţiva mi-au dat dreptate”, s-a apărat Gigi de reacţia fanilor, la Sport.ro.
„Asta nu mai este dragoste de echipă dacă îi fac rău. Ceea ce am facut eu pentru România şi Steaua este de domeniul fantasticului. Să mă conteste, eu am încercat toate soluţiile, le-am plătit totul, deplasări, autocare, totul. Prin lege, cei care mă înjură nu vor mai călca în Ghencea. Ei să mă înjure, să facă ce vor ei”, a spus „războinicul”, gata de înfruntarea cu fanii.
De asemenea, patronul s-a gândit să umble şi la veniturile jucătorilor şi a decis să modifice regulamentul de ordine interioară, micşorând primele.
„Primele pentru tot acest campionat au fost reduse la jumătate, dar dacă vom lua campionatul ele se dublează. Aveau 1.000 de meci, acum e la jumătate, dar se contabilizează şi dacă se îndeplineşte obiectivul ele se dublează. Regulamentul de Ordine Interioară poţi sa îl schimbi cum vrei, ce dacă erau trecute acolo alte sume de bani? Pai, dacă jucătorii nu o să câstige meciuri şi nu o să îndeplinească obiectivele, de ce să le dau bani, ce, sunt dobitoc? Vom vedea dacă vor câştiga campionatul. Eu plătesc performanţa. Dacă nu ating performanţele, nu îşi mai iau banii. Plătim aşa, să plimbăm mingea de la unul la altul? „, a declarat Becali, de această dată la GSPTV.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!