Video / Geoană mănâncă usturoi!

5 Februarie 2010  |  Articol semnat de Dan Grossu
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina

Jurnaliştii de la CNN îi propun liderului PSD o metodă tradiţională ca să scape de atacurile energetice

În ultima ediţie a emisiunii “Political Mann” de la CNN, jurnaliştii acestui post au prezentat un filmuleţ în care îl ironizează pe liderul PSD, Mircea Geoană, pe tema atacului paranormal la care ar fi fost supus în timpul campaniei electorale de adversarul său, Traian Băsescu.

Într-un reportaj difuzat de postul de televiziune CNN, jurnaliştii americani au realizat o peliculă în care l-au luat la mişto pe liderul PSD Mircea Geoană (stânga) pe care l-au sfătuit să mănânce mai mult usturoi pentru a se putea apăra de atacurile ener

Aliodor Manolea“Şi, de la vise, la coşmaruri! România, locul unde se află Dracula, deochiul şi... acest individ! (imaginea, o fotografie focalizată la început pe Traian Băsescu, planul lărgindu-se apoi până la Aliodor Manolea - n.r.). Candidatul învins la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, îl acuză pe parapsihologul Aliodor Manolea pentru înfrângerea suferită la alegeri. Geoană susţine că «misticul modern» l-ar fi urmărit şi «fermecat» în timpul dezbaterii televizate. Poate că era mai bine dacă acest candidat ar fi mâncat mai mult... usturoi”, sugerează comentatorul de la CNN în timp ce imaginile se încheie având ca fundal sonor urlete de lup.Viorel Hrebenciuc

Hrebe i-a scos pe pesedişti la cârciumă

Câţiva dintre greii PSD s-au întâlnit miercuri seara la un restaurant din Capitală, la invitaţia lui Viorel Hrebenciuc (foto), care a dorit să facă cinste după realegerea sa la şefia grupului deputaţilor. La petrecere a fost prezent şi liderul partidului, Mircea Geoană, care a trebuit să plece după puţin timp, fiind invitat la o emisiune tv.

Voteaza articolul:
Calificativ (din 2 voturi):
Articol citit de:
4488
Mareste fontul| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Comentarii (17)
#17. MARA | 2010.02.07 | 21.25

CE GOGOLOI PROST !!!!!!!!!!
CEI CA TINE CU SIGURANTA CA NU SANT PLACUTI DE DUMNEZEU !

'gogo a spus:
intradevar Basescu este diavolul in persoana. e un drac in toata regula. numai ca dumnezeu este peste toate si ne protejeaza de asemenea specimene daca ne incredem in EL. cat ai clipi din ochi diavolul de Basescu va fi nimicit si aruncat la gunoi, el crede ca e invincibil, se inseala amarnic
#16. Dan 2010 | 2010.02.05 | 22.27

eroare
Gogo, era vorba de Geoana, nu te ambala! Si care nu serverste doar usturoi...din pacate!

#15. Dan 2010 | 2010.02.05 | 22.26

eroare
Gogo, era vorba de Geoana, nu te ambala! Si care nu serverste doar usturoi...din pacate!

#14. gogo | 2010.02.05 | 21.49

despre base
intradevar Basescu este diavolul in persoana. e un drac in toata regula. numai ca dumnezeu este peste toate si ne protejeaza de asemenea specimene daca ne incredem in EL. cat ai clipi din ochi diavolul de Basescu va fi nimicit si aruncat la gunoi, el crede ca e invincibil, se inseala amarnic

#13. zau | 2010.02.05 | 21.01


de ce te doare ca in sfarsit se face dreptate ,ai facut destula avere atatia ani ai primit pensii speciale fara sa fi contribuit pentru ele toata viata,ajunge nu te mai lacomi 3 puncte sunt destule mai gadeste te si la toti romanii din tara asta tu mananci cu 2 guri lasa presedintele el are voie sa faca exceptie bravo lui dar tu de ce vrei la infinit pensii nesimtite daca esti un om corect

#12. lucifer &geoana | 2010.02.05 | 17.19

SATANA
in persoana

#11. SALAMANDRA | 2010.02.05 | 13.26

niste
prosti cu toti,daia rade si CNN-u de ei...

#10. unu | 2010.02.05 | 11.38

in poza asta la fata e frumusel..
pe langa ce suflet are..

#9. Adi | 2010.02.05 | 11.06

Ma LIBERTATEA...
ati facut si voi ceva bun sa va mai spalati pacatele! POZA nene:))) ...e reusita ce mai.... BVO! Diabolic si malefic Base asta:))

#8. leu | 2010.02.05 | 11.03

GEOANA CORUPTUL
Ce urat pute Geoana asta ! puuuuuuuuuuuuuuuuu.....

#7. FRIDA | 2010.02.05 | 10.44

Ce trasaturi de alo-gen are b.asin.escu
Muamaammaaaaaa ce poza tare de vampir energetic ar b-asi.nescu;priviti cat de bine reies din poza asta trasaturile de yudeu.

#6. Radu | 2010.02.05 | 09.34

Oare pensiile viagere nu sunt NESIMTITE ?
Intreaga discutie asupra salarizarii si pensiilor unice pentru bugetari este rezultatul actiunilor de invrajbire intre paturilor sociale ale tarii noastre dusa de actualul presedinte. Va supun atentiei pensia viagera speciala si celelalte beneficii acordate fostilor sefi de stat ai Romaniei. Vi se pare corect ca o data parasind palatul Cotroceni acestia sa primeasca PENSII VIAGERE si alte beneficii suportate prin buget de catre cetatenii Romaniei? De ce sa nu se pensioneze si domnul Basescu dupa legea pensionarii unice pe care o sustine atat de mult, eventual in varianta mai veche prin care se limiteaza pensia la maximum 3 puncte indiferent de salariul si contributia avuta . De ce sa ii acordam lui o pensie speciala si atatea alte beneficii? Cu ce este el mai egal decat ceilalti cetateni romani sa se bucure de pensie speciala si altele. Analizati va rog aceasta problema si poate introducem un amendament in Parlament.

#5. ALI....ODORU | 2010.02.05 | 08.31

FLACARA VIOLET
S-A FACUT DE CA.....C...AT, PROSTANACU SI PROSTANACA MIHAELA DRAGOSTEA LUI. E VAI MAMA LUI ( sau tatal lui...securistu) GEOANA E MAI PROST SI DECIT MAREAN-GUGAL-ALMANAHE SI EBA. GEOANA= PSD=PRESEDINTE.SEARA.DUMINICA. cu astfel de idioti am ajuns de risul lumii, BINE CA VOM SCAPA E EL, CRED CA IL ZBOARA SI PESEDISTII, NU-L APUCA MINECA SCURTA CA PRESEDINTE LA PESeDE

#4. .. | 2010.02.05 | 07.19

in afara deusturoi
mai mananca si c-a.c.a.t

#3. ana | 2010.02.05 | 05.08

yvny.........
........ ,, imi '' INTOTDEAUNA se scrie legat !!!

#2. yvny | 2010.02.05 | 04.31


FOTOGRAFIA E TARE DE TOT. I-mi place sa vad zilnic poza ......

#1. irina | 2010.02.05 | 00.46

acum s-a facut de toata diareea am vrut sa spun:))
...

Adauga comentariu
Nume:*
Titlu:*
Comentariu:*
Foto / Parlamentarul Mădălin Voicu face semne obscene pe stradă
Deputatul social-democrat Mădălin Voicu şi-a scos familia la plimbare pe lângă mall-ul din Vitan. Având-o alături pe iubită, pictoriţa Carmen Olteanu, şi pe băieţelul lor în vârstă de aproape un an, politicianul s-a zburlit în clipa în care a [...]
Emil Boc, fluierat de spectatori
Premierul Emil Boc a făcut galerie, sâmbătă, echipei naţionale de rugby, la meciul pe care “stejarii” l-au câştigat în faţa Georgiei cu 22 la 10. Boc a urmărit partida alături de prim-ministrul georgian, Nika Gilauri, aflat într-o scurtă [...]
Deputat dat în gât de târfe
Parlamentarul democrat-liberal Petru Călian, implicat într-un scandal de proxenetismNumele deputatului PD-L Petru Călian apare, conform Evenimentului zilei, în mărturiile mai multor prostituate cercetate de procurorii DIICOT Cluj. “Fetiţele” îl descriu pe [...]
Carla Bruni, fără sutien
Soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni (42 de ani), a reuşit să atragă din nou atenţia cu stilul ei vestimentar nonconformist. Prima doamnă a participat la un dineu organizat în onoarea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, la Palatul Elysee, unde a purtat o [...]
Ion Iliescu foloseşte banda de alergat la 80 de ani
Ion Iliescu a fost felicitat, ieri, de colegi, cu o zi în avans, pentru ziua sa de naştere, liderul onorific al social - democraţilor împlinând azi 80 de ani. El a povestit că atunci când era mai tânăr avea o singură speranţă, să atingă anul 2000, [...]

Românii din diaspora cer revocarea ministrului Cseke Attila
Românii din diaspora cer revocarea ministrului Cseke Attila
Românii din diaspora solicită revocarea ministrului Sănătăţii, Cseke [...]
Ponta: "Ținutul Secuiesc nu e România, pentru că el nu există”
Ponta: "Ținutul Secuiesc nu e România, pentru că el nu există”
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a declarat [...]
Vadim Tudor: "Nu există  Ţinutul Secuiesc, aici este România"
Vadim Tudor: "Nu există Ţinutul Secuiesc, aici este România"
Prezent la o adunare la Topliţa, Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a dat [...]
Robert Negoiţă şi-a dus iubita în Austria
Robert Negoiţă şi-a dus iubita în Austria
Robert Negoiţă şi iubita lui, Sorina Docuz, şi-au luat un weekend liber şi [...]
Senatorul Cătălin Voicu: "Băga-mi-aş p... în Geoană!"
Senatorul Cătălin Voicu: "Băga-mi-aş p... în Geoană!"
În referatul prin care solicită arestarea senatorului Cătălin Voicu [...]
Mihaela Ion e din Snagov şi a fost declarată de ziarul Libertatea cea mai sexy fată a săptămânii. Ea a câştigat [...]


ziare