La iniţiativa pornită de fostul fotbalist francez Eric Cantona, oamenii din întreaga lume sunt îndemnaţi ca pe 7 decembrie 2010 să îşi retragă banii din bănci pentru falimentarea instituţiilor.
Ideea falimentării băncilor a fost lansată de Cantona, în cadrul unui interviu. Francezul respinge protestele de stradă, pe care le consideră depăşite. „Nu punem mâna pe arme ca să pornim revoluţia. Aceasta este uşor de făcut în zilele noastre. În ce constă sistemul? Sistemul este construit prin puterea băncilor. Deci trebuie distrus prin intermediul lor”, a spus Cantona.
Fostul mare internaţional a adăugat: „Asta înseamnă că cei trei milioane de oameni care stau cu pancarte în stradă să se ducă la bancă, să-şi retragă banii, iar băncile se vor prăbuşi. Trei milioane, 10 milioane, iar băncile se prăbuşesc fără vreo ameninţare. O adevărată revoluţie”.
Îndemnul lui Eric Cantona a fost dus mai departe de mişcarea franceză „StopBanque”, cea care a început să deruleze o campanie internaţională de retragere a banilor din bănci pe 7 decembrie.
Pagina de Facebook a campaniei a fost tradusă în mai multe limbi, printre care italiană, română, bulgară, chiar şi coreeană. Mii de europeni au spus că îşi vor retrage banii de la bancă.