3782-97456-joc.jpg

1. Un copil este pentru tine:

A. O împlinire sufletească;
B. O bucurie şi un sprijin la bătrâneţe;
C. Un motiv permanent de îngrijorare.

2. Naşterea unui copil înseamnă:

A. Consolidarea relaţiei dintre cei doi părinţi;
B. Creşterea cheltuielilor în familie;
C. O mare responsabilitate.

3. Gândul că vei deveni mamă:

A. Te binedispune, te face să zâmbeşti;
B. Te face să te gândeşti la o schimbare în stilul tău de viaţă;
C. Îţi dă fiori gândindu- te că nu vei face faţă, că nu te vei descurca având un bebeluş.

4. Cum obişnuieşti să-ţi petreci timpul liber?

A. Alături de soţul tău, vă plimbaţi sau faceţi cumpărături;
B. Stai în casă odihnindu- te sau relaxându- te;
C. Ieşi în oraş cu prietenii.

5. Obiectivul tău principal în acest moment este:

A. Să îţi pui pe picioare viaţa de familie;
B. Să reuşeşti să îmbini viaţa personală cu cea profesională;
C. Să profiţi de fiecare secundă pentru a te distra.

6. Călătoreşti cu trenul, iar în compartiment se mai află o femeie cu un copil mic, care de o jumătate de oră plânge neîncetat. Ce faci?

A. Nu spui nimic, dar te gândeşti că părinţii ar trebui să-l liniştească cumva;
B. Încerci să-ţi păstrezi calmul, nu e vina lui;
C. Este insuportabil, te muţi în alt compartiment.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

7. Ideea de a avea un copil te sperie cel mai mult din cauză că:

A. Te gândeşti că nu vei fi o mamă bună;
B. ţi-e teamă că nu vei reuşi să-i acorzi suficientă atenţie partenerului de viaţă;
C. Nu vrei să-ţi pierzi libertatea şi nici să-ţi asumi multe responsabilităţi.

8. Când te imaginezi însărcinată, te gândeşti la:

A. Bucuria pe care o vei simţi atunci când îţi vei ţine copilul în braţe;
B. Kilogramele în plus pe care le vei lua;
C. Nopţi nedormite, scutece, plânsete.

9. Stai liniştită pe o bancă, în parc, când deodată un puşti de patru ani se apropie de tine şi te întreabă ceva. Ce faci?

A. Vorbeşti cu el, ba chiar vă împărtăşiţi gusturile pentru îngheţată;
B. Îi propui să vă jucaţi ceva;
C. Îi răspunzi scurt şi la obiect sperând să plece.

10. Când vezi un copil în braţele mamei lui îţi spui:

A. “Ce mi-ar plăcea să am şi eu unul!”;
B. “Cât de mic e!”;
C. “Bine că nu e al meu”.

11. Prietena ta se duce la o petrecere sâmbătă seara şi te roagă să stai cu băieţelul ei, în vârstă de doi ani. Ce faci?

A. Accepţi fără nici o problemă, cu siguranţă te vei înţelege bine cu micuţul;
B. Găseşti o scuză pentru a scăpa onorabil;
C. Accepţi doar pentru că e prietena ta cea mai bună.

Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO
Recomandări
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO

12. Nepoţica ta de trei ani se joacă cu bijuteria ta preferată şi ţi-o strică. Cum reacţionezi?

A. Eşti puţin tristă, însă când vezi faţa nevinovată a micuţei îţi trece;
B. Îţi stăpâneşti nervii şi încerci să o repari;
C. Îţi pierzi cumpătul şi începi să o cerţi.

13. De creşterea copilului ar trebui să se ocupe:

A. Ambii părinţi;
B. Numai mama;
C. Bunicii sau bona.

Interpretarea răspunsurilor:

Majoritatea A:

“Să vină copilul!” Ai stat, te-ai gândit bine şi, în sfârşit, ai luat cea mai bună decizie. Vrei să vină barza cât mai repede cu putinţă. Te-ai informat din timp despre ce este vorba, cum va fi şi ce anume presupune aducerea pe lume a unui copil. Atât tu, cât şi soţul tău abia aşteptaţi să se întâmple minunea. Sunteţi foarte nerăbdători să-l ţineţi pe cel mic în braţe şi să-i dăruiţi toată iubirea şi căldura sufletească de care are nevoie.

Majoritatea B:

Încă te mai gândeşti Te încântă mult ideea de a avea un copil, însă dacă stai bine să te gândeşti, te şi sperie. Nu eşti convinsă că ai putea să renunţi la tabieturile tale, pentru a te ocupa de cel mic. În discuţiile cu soţul tău nu îşi au locul astfel de propuneri, aşa că, deocamdată, eşti la stadiul în care doar tu te gândeşti că ai putea să faci acest pas. Însă până să fii cu adevărat pregătită, trebuie să treci prin câteva etape. Oricum, eşti pe drumul cel bun.

Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță
Recomandări
Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță

Majoritatea C:

Cu siguranţă nu e momentul Un copil? Nici nu se pune problema. Mai întâi “să creşti” tu şi după aceea o să mai reflectezi. Nici tu şi nici soţul tău nu vă gândiţi momentan la ideea de a avea un copil. Priorităţile tale în aceste momente sunt jobul, călătoriile şi distracţia. Un bebeluş v-ar da peste cap toate planurile şi cu siguranţă nu ai şti să te descurci prea bine cu el. Totuşi, în cazul în care ar apărea, varianta bunicilor pare cea mai plauzibilă pentru creşterea lui.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI