2.000 de curse aeriene anulate în SUA, din cauza unei masive furtuni de iarnă. Biden: „Plecați acum dacă doriţi să călătoriţi de Crăciun"

Comentează

Companiile aeriene au anulat aproape 2.000 de curse în Statele Unite programate pentru joi şi vineri, perturbând călătoriile a milioane de americani prilejuite de sărbătorile de final de an, din cauza unei puternice furtuni de iarnă care a învăluit o mare parte din teritoriul SUA și care este aşteptată să se întețească în weekend, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Vremea severă coincide cu sezonul călătoriilor prilejuite de sărbători, care se anunţă unul dintre cele mai aglomerate din ultimele decenii.

Numărul total al curselor anulate, interne sau plecări şi sosiri dinspre şi înspre Statele Unite, era joi dimineață de 1.239 la ora locală 8.00, potrivit site-ului FlightAware, fiind de asemenea anulate alte 699 de zboruri pentru vineri.

Anul trecut, perioada de sărbători a fost umbrită de un focar de COVID-19 în rândul angajaţilor, situaţie care a forţat companiile aeriene să anuleze multe zboruri.

Companiile americane, printre care Delta, United Airlines şi American Airlines, au precizat marţi că renunţă la taxele pentru modificarea zborurilor şi la diferenţele de tarif pentru pasagerii din anumite regiuni afectate.

American Airlines a precizat miercuri că monitorizează în continuare furtuna de iarnă, care va afecta aeroporturile din Midwest, precum şi pe cele de pe costa nord-estică şi estică a SUA săptămâna aceasta şi care a dus la anularea a aproximativ 80 de zboruri până la ora locală 8.00.

Compania Southwest Airlines a anulat 459 de zboruri.

„Porniţi de acum. Nu este o glumă"

Președintele Joe Biden i-a avertizat joi pe americani că SUA așteaptă furtuni „periculoase şi ameninţătoare" în zilele dinaintea Crăciunului, îndemnându-i pe cei care doresc să călătorească de Crăciun să pornească de acum la drum.

„Este periculos şi ameninţător, este o vreme foarte periculoasă şi se întinde din Oklahoma până în Wyoming şi Maine. … Aşa că încurajez pe toată lumea să fie atentă la avertizările locale", a declarat Biden din Biroul Oval de la Casa Albă, conform Reuters.

„Dacă aveţi planuri de călătorie, porniţi de acum. Nu este o glumă. Îmi trimit oamenii din staff … dacă au planuri să plece mâine, le spun să plece de acum", a mai afirmat liderul american.

Meteorologii au anunţat că se aşteaptă la viscol în regiunea Marilor Lacuri, ploi urmate de îngheţ pe Coasta de Est şi rafale de vânt de până la 100 km/h şi temperaturi foarte scăzute în sudul SUA, până la graniţa cu Mexic.

Biden, care plănuieşte să rămână la Washington pentru Crăciun, a spus că aşteaptă în continuare să fie informat de Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) şi de Serviciul Meteorologic Naţional.

Casa Albă a discutat deja cu 26 de guvernatori din statele afectate, a precizat președintele american. „Nu este ca o ninsoare cum erau în copilărie. Este o chestiune foarte serioasă", a mai spus Biden.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!