4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite. Americanii sărbătoresc astăzi Ziua Independenței

Comentează

4 iulie este Ziua Națională a Statelor Unite, momentul în care americanii sărbătoresc Ziua Independenței. Aceasta este ziua în care se marchează aniversarea Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii din 1776, documentul prin care 13 colonii ale Marii Britanii din America de Nord și-au declarat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii.

Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Thomas Jefferson este autorul primei schițe a Declarației de independență, care a fost completată cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams și ulterior de întregul Congres Continental.

Declarația de independență este unul dintre cele mai prețuite simboluri ale libertății pentru națiunea americană.

Cum sărbătoresc americanii de 4 iulie. Tancuri și echipamente militare, expuse de Ziua Independenței, la cererea lui Donald Trump

Artificii, concerte şi concursuri de mâncat hotdogi se anunţă a fi principalele atracţii de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii. Ziua se anunță a fi una foarte caldă, în cea mai mare parte a țării. Cu toate acestea, căldura și umiditatea ar putea aduce la apariția ploilor, spre seară, în capitala Washington D.C., ceea ce ar putea afecta spectacolul de focuri de artificii, scrie Washington Post.

Anul acesta, tancuri şi alte echipamente militare vor fi desfăşurate la Washington cu prilejul Zilei Independenţei SUA, la 4 iulie, a anunțat încă de luni preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Unul dintre tancurile Bradley, în apropierea Lincoln Memorial, aduse pentru parada organizată de Ziua Independenței / foto: EPA

Trump vrea să vorbească în timpul festivităților de la Lincoln Memorial. În zonă vor fi aduse tancurile Sherman şi Abrams pentru a fi expuse.

"Avem unele echipamente incredibile - echipamente militare - branduri noi", a spus Trump.

De asemenea, de Ziua Independenței, va avea loc un show aerian al echipei US Navy Blue Angels.

Trump va lua cuvântul la 18:30 (22:30 GMT) la evenimentul numit de Casa Albă un „Salut adresat Americii”, conform Agerpres.

„Vom avea un 4 iulie măreţ la Washington DC. Va fi ca niciunul altul. Va fi ceva special şi sper să vină o mulţime de oameni şi va fi despre această ţară şi este un salut adresat Americii", a spus el.

De asemenea, spectacolul televizat anual „A Capitol Fourth” va avea loc la National Mall în faţa clădirii Capitoliului şi va fi urmat de un foc de artificii.

Steaguri ale SUA, amplasate pe principalele străzi din marile orașe

Donald Trump a fost criticat pentru politizarea sărbătoririi anuale a zilei de 4 iulie la Washington. Din acest motiv, este de aşteptat ca evenimentul să fie marcat și de proteste.

Măsuri de securitate de Ziua Independenței

Și pentru că este o zi de sărbătoare, mii de oameni din marile orașe și nu nu mai sunt așteptați să iasă în stradă, motiv pentru care forțele de ordine se află în alertă.

Ziua Națională a Statelor Unite, sărbătorită și în România

Polițiștii au anunțat restricții în trafic în zona în care se afla ambasada SUA.

Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Naţionale a Statelor Unite ale Americii”, între orele 16:00 – 21:30, se va restricţiona gradual traficul rutier pe Bd. Dr. Liviu Librescu și străzile adiacente cu acesta, în porțiunea cuprinsă între Piața Ion Maier (sensul giratoriu și Bd. Agronomiei ); Str. Vasile Gheție (între Bd. Dr. Liviu Librescu și Str. Corneliu Roman); strada fără nume care mărginește cartierul de blocuri, la incidență cu Str. Corneliu Roman; strada fără nume din zona vestică a ambasadei și drumul de servitute situat între Bd. Alexandru Nasta (zona sudică a Ambasadei SUA) și str. Corneliu Roman.

Arhiva foto

Rute ocolitoare

  • Aleea Privighetorilor – Bd. Alexandru Nasta – Bd. Liviu Librescu – Șos Bucureşti-Ploieşti;
  • Șos Bucureşti-Ploieşti – Bd. Liviu Librescu – Bd. Alexandru Nasta – Aleea Privighetorilor.

Anul trecut, 4 iulie – Ziua Națională a Statelor Unite și a 242-a aniversare a Zilei Independenței SUA – a fost marcată în avans de Ambasada SUA printr-o recepție care a avut loc pe 29 iunie, la care a fost prezent și președintele României, Klaus Iohannis.

Ziua Independenței – scurtă istorie

Teritoriul nord-american este populat, în epoca precolumbiană (circa 26.000 î.Hr.), de numeroase triburi amerindiene, de vânători și pescari (athapasci, irochezi, seminoli, sioux, apași, comanși ș.a.), ai căror strămoși probabil imigraseră din Asia peste strâmtoarea Bering spre sfârșitul Paleoliticului. Explorările și colonizările europene europene din secolul al XVI-lea au dus la deplasarea acestor populații.

Spaniolii, conduși de Pedro Menendez de Aviles, au fondat în 1565 Sf. Augustin (în Florida), prima așezare europeană permanentă de pe continentul nord-american. Apoi, britanicii au fondat colonii la Jamestown, Virginia (1607); Plymouth, Massachusetts (1620); Maryland (1634) și Pennsylvania (1681), potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010). Aceștia au luat New York, New Jersey și Delaware de la olandezi în 1664, la un an după ce nobili englezi începuseră să colonizeze Carolinele. Înfrângerea francezilor de către englezi, în 1763, a asigurat Marii Britanii controlul politic asupra celor 13 colonii franceze.

Primul Congres Continental a fost convocat la 5 septembrie 1774, la Philadelphia. Congresul a redactat o ”Declarație a dreptului, în care se afirma dreptul de a vota propriile impozite” și a creat ”Asociația continentală”. Măsurile discriminatorii adoptate de imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea față de coloniile nord-americane au determinat nașterea mișcării comune antibritanice, care a culminat cu Revoluția Americană (1775-1783).

Care este semnificația zilei de 4 iulie, pentru americani

La 4 iulie 1776, cele 13 colonii engleze și-au proclamat independența. Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA, 1801-1809) a redactat ”Declarația de independență” care este adoptată de Congresul american.

Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783. În 1787 a fost adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care a proclamat Statele Unite ale Americii stat federal și a introdus sistemul prezidențial de guvernământ — primul președinte ales George Washington (1789-1797).

SUA s-au organizat, la început, conform Articolelor Confederației (1781), iar apoi conform Constituției (1787) ca republică federală. Și-au extins granițele spre vest până la Mississippi, însă fără să cuprindă Florida spaniolă. Pământul cumpărat prin ”Achiziția Louisiana” aproape că a dublat teritoriul SUA (1803). S-au luptat cu Marea Britanie în Războiul din 1812 și au primit Florida de la Spania în 1819.

Apoi, în 1830, a fost legalizată mutarea populațiilor amerindiene în teritoriile de la vest de Mississippi. Colonizarea Vestului Îndepărtat a cunoscut apogeul la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales după 1848, când au fost descoperite depozitele de aur din California.

Victoria în Războiul Mexican (1846-1848) a adus în posesia SUA teritoriul a încă șapte state (printre care California și Texas). Granița de nord-vest a fost stabilită prin Tratatul cu Marea Britanie din 1846. Au cumpărat sudul Arizonei prin Tranzacția Gadsden (1853).

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, SUA au continuat expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50. Contradicțiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, și cele nordice, aboliționiste, cu o economie liberă industrială și agricolă, au condus la părăsirea uniunii de către zece state sudice, culminând cu izbucnirea Războiului Civil American (1861-1865).

Cel care a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui mai sângeros conflict de pe teritoriul său a fost republicanul Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte american (1861 — 1865), care a reușit menținerea Uniunii, a abolit sclavia conform celui de-al 13-lea Amendament, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

A urmat perioada cunoscută sub numele de Reconstrucție (1865-1877), când SUA au cunoscut o dezvoltare economică rapidă, de urbanizare, dezvoltare industrială și de imigrații europene, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima putere industrială a lumii.

Ce prevede Constituția SUA

Forma de guvernământ a SUA este republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimțită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal și un ”stat asociat” — Puerto Rico).

Constituția federală (în vigoare din 1787, completată ulterior cu 27 de amendamente) impune o serie de mecanisme complexe de echilibrare a puterii federale centrale (Președinția — Administrația și Congresul) cu puterile locale, aparținând statelor (guvernatorii și legislativele statale). În SUA, președintele este cumulativ și prim-ministru, ca șef al executivului compus din miniștri denumiți secretari.

Președintele și vicepreședintele sunt aleși împreună de către un colegiu de electori, aleși în mod direct din fiecare stat. Mandatul este de patru ani și pot fi realeși pentru un al doilea mandat.

Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii este Donald John Trump un miliardar american, fost vedetă de televiziune, și actual politician. El a fost candidatul republicanilor și a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite, în alegerile din 8 noiembrie 2016, învingând pe contracandidatul democrat Hillary Clinton.

A preluat oficial mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l pe Barack Obama, al al 44-lea președinte al SUA. La cei 72 de ani ai săi, Trump este cea mai în vârstă persoană care își asumă președinția Statelor Unite.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!