Toată construcţia a fost ridicată cu palmele lui, iar întreaga instalaţie este unicat, fiind făcută din materiale refolosite. Rămas văduv, botoşăneanul cu o pensie de doar 570 de lei, munceşte pe brânci toată ziua, ajutor fiindu-i un tânăr care nu primeşte bani, ci dreptul săptămânal la o baie.
Fost angajat la societatea de termoficare din oraș, bărbatul a rămas fără serviciu în urmă cu aproape patru ani, când a fost disponibilizat ca urmare a reorganizării societăţii. Fiind pe rând instalator, sudor şi fochist, el nu a vrut să renunţe la muncă, mai ales că ideea construcţiei unei băi îi încolţise în minte de acum aproape zece ani, la aproape un deceniu de la desființarea Băii Centrale. Bărbatul a racirdat mai întâi construcția la rețeaua de apă şi apoi a făcut canalizarea, după care a început să adune materiale.
„Ştiam că nu toţi oamenii din oraş au baie acasă şi m-am gândit să vin în ajutorul lor. Am turnat mai întâi temelia şi am avut vreo 300 de cărămizi din nişte magazii mai vechi pe care le-am demolat. Am scos cărămida din pământ, pentru că nu îmi permiteam să cumpăr materiale noi”, povesteşte Dumitru Coteaţă.
Nu a avut un proiect, ci a lucrat în funcţie de cum reuşea să adune lucrurile. A mai cumpărat nişte BCA şi muncea când se întorcea de la serviciu, chiar înainte de a fi disponibilizat.
„Am muncit singur. Aduceam câte puţin nisip, puţin var şi mai puneam trei patru rânduri de cărămizi”, îşi aminteşte botoşăneanul.
Construcţia a durat mai bine de doi ani, iar după ce a ridicat sauna şi duşurile a urmat extinderea pentru vestiar.
::placeholdeR–>
Pentru a asigura căldura necesară a apelat la niște meșteri care au construit un cuptor din piatră. Dar pentru că nu era eficient, a trebuit să-l demoleze şi să ridice altul, de data aceasta metalic, o construcţie de patru metri înălțime, care include şi un cazan interior ce asigură apă caldă. Apoi s-a făcut instalaţia aferentă, cu motopompă pentru a asigura circuitul, apoi un boiler care poate înmagazina patru metri cubi de apă.