Două microbuze s-au ciocnit în Sibiu, pe drumul dintre Șelimbăr și Cisnădie, iar trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Accidentul a fost produs pe fondul neacordării de prioritate, au stabilit polițiștii, din primele cercetări.
Două din cele trei victime au fost încarcerate și a fost nevoie de intervenția pompierilor, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu. ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje SMURD şi un echipaj pentru descarcerare.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, coliziunea a avut loc între două microbuze pe fondul neacordării de prioritate. Un microbuz are capacitatea 8+1 locuri, celălalt 5+1 locuri, iar în fiecare se aflau şoferul şi câte un pasager, arată Agerpres.
Trei persoane au fost transportate la spital, conştiente, fiind vorba de cei doi pasageri, o femeie de 32 de ani din Ialomiţa, un bărbat de 35 de ani din Şelimbăr, precum şi şoferul care a produs accidentul, în vârstă de 57 de ani.