UPDATE | Accident feroviar pe un pod din Danemarca: 8 persoane au murit și alte 16 au fost rănite | FOTO

Comentează

Accidentul de tren a avut loc, miercuri, în Danemarca, pe podul Great Belt care face legătura dintre insulele Zealand și Fyn. Cauza ciocnirii dintre trenul de pasageri și marfar rămâne deocamdată necunoscută. UPDATE 10:40: Cinci femei şi trei bărbaţi au murit în accidentul de tren de miercuri de pe un pod care leagă cele două insule principale din Danemarca, a anunţat joi poliţia, bilanţul anterior fiind de şase decese.

Autoritățile au precizat că au identificat patru dintre cadavre, dar că vremea proastă şi daunele severe ale trenului îngreunează primele investigaţii.

"Investigaţia noastră arată că alte două persoane şi-au pierdut viaţa", a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

UPDATE 15.20: Numărul persoanelor rănite a ajuns la 16.  Misiunea echipelor de salvare este în continuare îngreunată din cauza vântului puternic.

UPDATE 12.00: Danish Broadcasting Corporation (DR) a raportat că incidentul a avut loc la ora 7:30, ora locală. Unul dintre trenuri avea 131 de pasageri la bord, iar celălalt era un tren marfar.

Până în prezent, bilanțul este de 6 oameni morți. Alte 8 persoane au suferit răni ușoare. Deși cauza accidentului este încă necunoscută, rapoartele sugerează că marfarul a lovit trenul de pasageri cu destinația Copenhaga din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

<blockquote class="twitter-tweet" data-lang="ro"><p lang="da" dir="ltr">Tog ramt af genstand på Storebæltsbroen - foreløbigt otte tilskadekomne <a href="https://t.co/eeYMNy1k5y">https://t.co/eeYMNy1k5y</a> <a href="https://t.co/N6qKtB8WYG">pic.twitter.com/N6qKtB8WYG</a></p>&mdash; TV 2 NEWS (@tv2newsdk) <a href="https://twitter.com/tv2newsdk/status/1080357544453795840?ref_src=twsrc%5Etfw">2 ianuarie 2019</a></blockquote>

<script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

&lt;blockquote class="twitter-tweet" data-lang="ro"&gt;&lt;p lang="en" dir="ltr"&gt;A passenger train collided with a freight train, transporting beer.&lt;br&gt;First reports that the storm is partly responsible for the collusion. &lt;a href="https://t.co/Ktj7brzYQr"&gt;pic.twitter.com/Ktj7brzYQr&lt;/a&gt;&lt;/p&gt;&amp;mdash; Julian Röpcke (@JulianRoepcke) &lt;a href="https://twitter.com/JulianRoepcke/status/1080391324635938816?ref_src=twsrc%5Etfw"&gt;2 ianuarie 2019&lt;/a&gt;&lt;/blockquote&gt;
&lt;script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"&gt;&lt;/script&gt;

UPDATE 11.30: Potrivit agenției de știri Ritzau, șase persoane au murit în accidentul de tren.

Autoritățile au transmis că în acest moment nu pot oferi informații cu privire la cauza accidentului sau starea în care se află pasagerii, precizând că se vrea evitarea speculațiilor și că vor reveni cu informații.

epa07257993 A damaged freight train stands at the Great Belt Bridge in Nyborg, Denmark, 02 January 2019, after a train accident. Trail transport operator DSB announced that six people have died in the accident. EPA-EFE/TIM K. JENSEN DENMARK OUT

În urma incidentului, mai mulți oameni și-ai pierdut viața. Mai multe echipaje de poliție și de ambulanță au ajuns la fața locului. Autoritățile au decis închiderea podului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
08:30
Jurnalista s-a legat cu lanțuri de ușa spitalului pentru a cere operația pe care soțul o aștepta de 7 luni, în Columbia: „Să nu se mai joace cu viețile oamenilor!”
08:22
Un român s-a trezit cu o amendă de 888 de euro din Germania. Ce trebuie să știe șoferii
08:17
Mircea Vasilache, membru al Ansamblului Trăistuța, a murit spulberat de TIR pe un drum din Italia
08:11
Lionel Messi a jucat ultimul său meci la naționala Argentinei: „O mare mândrie să port acest tricou mai bine de 20 de ani”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Poteca pietruită care străbate pădurea de cedri seculari, parte a traseului de pelerinaj Kumano Kodo – Nakahechi Daimon-saka din Japonia
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu Sursa foto Inquam Photos   George Călin, Facebook   Sorin Grindeanu
Analiză
07:05
Ce ar putea să-i satisfacă pe „greii” PSD în negocierile pentru cabinetul Niculescu: „Ar putea pune condiția ca guvernul să-și prezinte de la sine demisia”
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român