Un accident grav de circulație s-a produs luni după-amiază, într-o intersecție din zona Calea Șagului, Timișoara. Un șofer a intrat cu mașina pe contrasens, ciocnindu-se cu o altă mașină. În urma impactului, mașina lovită a fost proiectată în doi oameni ce traversau regulamentar strada, potrivit site-ului local Tion.ro.
Șoferul, în vârstă de 59 de ani, care a provocat incidentul conducea dinspre bulevardul 16 Decembrie, înspre Calea Șagului, iar la intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu a ajuns pe contrasens, după ce i s-ar fi făcut rău la volan.
Atunci, a intrat într-un alt autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, iar apoi mașina a spulberat doi oameni, o femeie și un bărbat de 68 de ani, care se aflau pe trecerea de pietoni.
Scăpată de sub control, mașina condusă de șoferul care a provocat accidentul s-a oprit mai apoi în parcare, unde a mai avariat patru autoturisme.
Potrivit site-ului local Opinia Timișoarei, șoferul cu pricina a suferit o criză de epilepsie în timp ce se afla la volan.
În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„În urma impactului au rezultat 3 victime, cei doi pietoni și conducătorul auto în vârstă de 59 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
Foto: Tion.ro