Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineața, pe DN 14, între Mediaş şi Sighişoara. Șase persoane au fost rănite, dintre care trei copii, care au ajuns de urgență la spital.
Conform primelor informaţii, trei adulţi şi trei copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN14 Mediaş-Sighişoara, la ieşirea din localitatea Brateiu spre Sighişoara (în judeţul Sibiu), a avut loc o coliziune între trei autoturisme. Traficul a fost oprit pe ambele sensuri, potrivit Observator.tv.
Zilele trecute, un accident rutier petrecut pe raza localității Saroșu pe Târnave s-a soldat cu decesul unei fete de 9 ani și accidentarea alteia, în vârstă de 7 ani. Două fete de 7 și 9 ani au fost spulberate după ce au traversat neregulamentar. Una dintre ele a murit, a anunțat tribuna.ro. Un echipaj SMURD a transportat la spital copila de 7 ani, care a suferit un traumatism la un picior. Echipajul Amblanței efectuează manevre de resuscitare la fața locului pentru salvarea fetiței de 9 ani.
Citește și