Un microbuz plin cu pasageri care circula, luni dimineață, pe autostrada A3 dintre Gilău și Turda, a intrat în coliziune cu un tir și s-a răsturnat pe carosabil.
Mai multe persoane din microbuz au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce circulația pe sensul de mers spre Turda a fost blocată.
"Este vorba de un accident rutier care a avut ca urmare răsturnarea unui microbuz cu mai mulţi pasageri. Intervin la locul evenimentului două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi două echipaje SAJ. Cinci persoane au primit îngrijiri medicale până în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.
Evenimentul a avut loc pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, la km 32,annță Infotrafic.
Conform martorilor, coloana de mașini care s-a format se întinde pe sute de metri. Benzile 1 și 2 sunt ocupate de autovehicule, în timp ce banda de urgență este blocată de pasageri, scrie Monitorul de Cluj.