Un accident grav a avut loc marți, 21 ianuarie, pe DN6, în județul Dolj. Trei persoane au murit și alte trei au fost grav rănite, după ce două autoturisme și un TIR s-au ciocnit. Drumul este blocat în zona respectivă, iar un elicopter SMURD intervine pentru a prelua victimele.
„La data de 21 ianuarie a.c., ora 13.19, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN6, la intrare în comuna Zănoaga dinspre Leu, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că în evenimentul rutier au fost implicate trei autovehicule. În urma evenimentului rutier, din nefericire, trei persoane au decedat.
De asemenea, alte 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Mihaela Sadoveanu, agent-șef de poliție.