Două tramvaie s-au ciocnit la Timișoara și trei persoane au fost rănite. Traficul în Piața Traian a fost afectat

 1 comentariu

Un accident grav a avut loc în această dimineață în Piața Traian din Timișoara, implicând două tramvaie. Potrivit publicației locale Timiș Online, trei persoane au fost rănite în urma coliziunii. Autoritățile au intervenit prompt la fața locului.

Echipajele de urgență, mobilizate

La locul accidentului au fost trimise mai multe forțe de intervenție. Acestea au inclus o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și una pentru transportul personalului și al victimelor multiple.

De asemenea, au intervenit un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.

În cele două tramvaie se aflau 25 de persoane. În urma impactului, 3 victime au primit îngrijit medicale la fața locului, ulterior refuzând transportul la spital.

Starea victimelor și impactul asupra traficului

Reprezentanții ISU Timiș au declarat că victimele sunt conștiente și cooperante. Acestea au fost evaluate de echipajele medicale la fața locului. Traficul în zonă a fost temporar afectat, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.

Conform Societății de Transport Public Timișoara (STPT), un tramvai de pe linia 5 a deraiat, blocând temporar circulația pe liniile 1, 2, 4, 5 și 6. Printre victime se numără și conducătoarea tramvaiului.

„Echipele STPT intervin la fața locului pentru repunerea tramvaiului pe șine și remedierea situației în cel mai scurt timp”, a transmis STPT.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului. Situația este în curs de remediere, iar serviciile de transport public lucrează pentru reluarea circulației normale în zonă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    PopescuCristian 30.08.2025, 08:42

    Cu zicea Latcau? Valeu tramvaiele noastre sunt lovite de mașini ieftine!

ALTE ȘTIRI
Rulota lui Tudor, un român care trăiește de 3 ani într-o parcare în Italia
11:27
Tudor trăiește într-o rulotă și muncește cu ziua pentru bani și mâncare. Acum riscă să fie dat afară din parcarea care i-a devenit casă, în Italia: „Nu fac rău nimănui. Sunt sărac”
Paul Mitu, cabina avion Boeing 737 MAX-8
Analiză
10:00
Atacul din avionul Flydubai, explicat de Paul Mitu, „eroul din Atlantic”. Pilotul român a amerizat în ocean în 1980 și toți pasagerii au supraviețuit
MONDEN
Adela Popescu și Radu Vâlcan la Șușani | sursa foto: Facebook Antena 1
11:14
Ce vrea Radu Vâlcan să construiască în curtea casei de la țară. Adela Popescu l-a dat de gol: „E obsedat de Șușani. Ne retragem acolo”
Andreea Antonescu
10:50
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în America. A părăsit România alături de fiicele sale: „Nu mai alerg după cantitate, ci după calitate”
POLITIC
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Luca Niculescu și Nicușor Dan
11:16
„Tehnocratul care trebuie să împace partidele”. Ce scrie presa internațională despre desemnarea lui Luca Niculescu ca premier
Ultimele știri
11:52
Incendiu violent pe malul Dunării: o navă dezafectată a fost cuprinsă de flăcări în Giurgiu, lângă zece tuburi de acetilenă cu risc de explozie
11:45
Liberty Galați ar putea reporni o parte din producție după 15 octombrie. Miza contractelor de tolling, restanțele salariale și prețul energiei electrice
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Altena, pe malul râului Lenne, deasupra Castelului Altena, cu prima pensiune pentru tineret din lume, districtul Märkischer Kreis, orășel din Sauerland, Renania de Nord-Westfalia, Germania, Castelul Altena
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
Un bărbat la un târg de vechituri
09:03
Căuta discuri de vinil, dar a cumpărat un tablou vechi cu 30 de dolari și l-a vândut apoi cu peste 1.000.000 de dolari
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O persoană îmbrăcată într-o pelerină albastră de ploaie cu glugă, mergând pe trotuarul ud al unei străzi din fața unei clădiri.
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-1 noiembrie 2026
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul