Acte necesare pentru buletin, în 2026. Ce taxe trebuie să plătești

 7 comentarii

Fie că îți faci buletin pentru prima dată, fie că trebuie să schimbi cartea de identitate la 18 ani, trebuie să știi care sunt actele necesare, în 2026, și ce taxe trebuie să plătești.

Buletine noi – cartea electronică de identitate (CEI) şi cartea de identitate simplă (CIS)

În august 2021 autoritățile au lansat proiectul pilot de înlocuire a actualelor cărți de identitate cu buletine biometrice, conform unui regulament al Uniunii Europene (UE), iar din 2025, România a început să treacă la cărțile de identitate electronice. Autoritățile din România vor înlocui cărțile de identitate tradiționale cu unele electronice cu cip sau fără. Astfel, românii vor putea opta pentru eliberarea unui buletin biometric care va conține diverse date personale. Mai exact, pe lângă datele personale de pe buletinele clasice, Cartea electronică de identitate (CEI), similară unui card bancar, va putea conține datele biometrice, adică imaginea feţei şi, eventual, amprentele a două degete, precum şi o semnătură digitală.

Românii pot alege și cartea de identitate simplă (CIS), care nu conține cip. CIS, tot în format de card bancar, are înscrisă pe verso adresa de domiciliu și nu poate fi utilizată ca document de călătorie, fiind valabilă doar în România.

Potrivit directivelor UE, românii trebuie să preschimbe actualele buletine cu noile cărți de identitate electronice până în august 2031.

Conform planului inițial, cartea electronică de identitate ar fi urmat să reprezinte documentul destinat exercitării dreptului la libera circulație în statele UE.

O altă noutate este că părinții vor putea solicita buletin pentru copii indiferent de vârstă. În plus, după ce va fi pregătită platforma pentru ca noile cărți de identitate să poată fi eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de identitate de la 12 ani.

Acte necesare pentru buletin, în 2026

Acte necesare pentru eliberarea cărții electronice de identitate pentru minorii cu vârsta sub 14 ani

  • certificatul de naştere (original);
  • actul de identitate (original) al părinţilor sau al reprezentantului legal, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu;
  • certificatul de căsătorie al părinţilor (original) ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi;
  • dovada achitării contravalorii actului de identitate.

Cererea se semnează de către ambii părinţi. Pentru minorul însoţit numai de unul dintre părinţi, se prezintă declaraţia celuilalt părinte(prin care este de acord cu eliberarea actului de identitate), autentificată la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află, la notarul public din ţară ori la autorităţile străine competente(tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare).

Observații:

  • Imaginile impresiunilor papilare nu se preiau pentru minorii cu vârsta de la 0 până la 12 ani;
  • Începând cu vârsta de 12 ani, CEI se eliberează cu imaginile impresiunilor papilare;
  • CEI se înmânează unuia dintre părinți/persoanei menționate la art. 121 din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, nu li se eliberează carte de identitate simplă.

Acte necesare pentru obținerea buletinului de identitate electronic la 14 ani

  • certificatul de naştere (original);
  • actul de identitate (original) al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu;
  • certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi (original);
  • dovada achitării contravalorii actului de identitate, după caz.

Minorul se prezintă însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal. Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotărâre judecătorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celalalt părinte, se solicita declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.

Acte necesare pentru eliberarea CEI la expirarea termenului de valabilitate

  • actul de identitate;
  • certificatul de naştere (original);
  • certificatul de căsătorie (original), în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă (original), după caz;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu(original): pentru persoanele care nu au înscris imobilul în cartea funciară sau, după caz, cele pentru care datele din evidențele Agenița Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) nu returnează informațiile necesare emiterii CEI;
  • dovada achitării contravalorii actului de identitate, după caz.

Dacă solicitantul CEI nu este proprietar al imobilului, dovada adresei de domiciliu se face conform documentelor menționate anterior, ]nsoțite de consimțământul găzduitorului (proprietarului) care poate fi dat în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

Notă: Pentru evitarea situațiilor în care informațiile solicitate de la ANCPI sunt incomplete, în vederea emiterii CEI, solicitanții vor avea asupra acestora documentul cu care se face dovada domiciliului, pentru a putea fi scanat și anexat la cerere.

Acte necesare pentru schimbarea cărții de identitate pierdură, furată sau distrusă

  • actul de identitate;
  • certificatul de naştere (original);
  • certificatul de căsătorie (original), în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă (original), după caz;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu(original): pentru persoanele care nu au înscris imobilul în cartea funciară sau, după caz, cele pentru care datele din evidențele Agenița Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) nu returnează informațiile necesare emiterii CEI;
  • dovada achitării contravalorii actului de identitate, după caz.

Dacă solicitantul CEI nu este proprietar al imobilului, dovada adresei de domiciliu se face conform documentelor menționate anterior, însoțite de consimțământul găzduitorului (proprietarului) care poate fi dat în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

Notă: Pentru evitarea situațiilor în care informațiile solicitate de la ANCPI sunt incomplete, în vederea emiterii CEI, solicitanții vor avea asupra acestora documentul cu care se face dovada domiciliului, pentru a putea fi scanat și anexat la cerere.

Acte necesare pentru cartea de identitate provizorie

Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când cineva nu are toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate, dar și în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România. Cartea provizorie de identitate are valabilitate de 1 an.

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate;( care se completează la ghișeu, fără să o aduci de acasă).
  • 3 fotografii tip: 3×4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază;
  • documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui  de familie si a prenumelui, a datei de nastere, a stării civile, a cetățeniei române, original si copie; (certificat de naștere, certificat de căsătorie, hotărâre de divorț
  • dovada adresei de domiciliu (ex: act de proprietate, contract de închiriere, declarație de primire în spațiu).
  • chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate provizorii, de 1 leu. Aceasta se achită la ghișeu.
  • În funcție de caz (exemplu la 14 ani): actul de identitate al unuia dintre părinți (pentru a dovedi și domiciliul), certificatul de căsătorie al părinților/Hotărârea de divorț, etc..

Taxe buletin, în 2026. Cât și unde trebuie să plătești

  • Prima carte electronică de identitate (CEI) se eliberează gratuit pentru cetățenii români, începând cu vârsta de 14 ani.
  • Eliberarea unei noi CEI (spre exemplu, dacă ai avut deja CEI și ți-ai schimbat numele sau în cazul pierderii CEI) se realizează în baza documentului care face dovada achitării contravalorii actului electronic de identitate, în valoare de 70 lei.
  • Pentru eliberarea CEI înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, părinții minorului achită taxa privind contravaloarea actului electronic de identitate în valoare de 70 lei.
  • Minorii care solicită eliberarea CEI cu maxim 30 zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, beneficiază de gratuitate.
  • Contravaloarea CEI se achită la ghișeele unităților CEC BANK în contul colector al Companiei Naționale “Imprimeria Națională” și stațiile SelfPay.
  • Contravaloarea cărții de identitate simple (C.I.S.), în cuantum de 40 lei, se achită la ghișeele unităților CEC BANK în contul colector al Companiei Naționale “Imprimeria Națională” și stațiile SelfPay.

Sectorul 1

Taxele pentru C.I.E / C.I.S pot fi achitate la:

  • Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, la adresa Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti.
  • Centre Impozite si Taxe Locale Sector 1 de pe Calea Griviței nr. 208 – 210, Sector 1, Pajurei nr. 13, Sector 1
  • Primărie Sector 1 București – Banu Manta nr. 9, Sector 1

Este important de știut că taxa aferentă eliberării actului de identitate se poate plăti și online, accesând site-ul www.ghiseul.ro. În acest caz, chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate va trebui prezentată la ghișeu.

Sectorul 2

Taxa pentru buletin mai poate fi plătită la Biroul Evidență Persoane Sector 2, în incinta mall-ului Veranda, pe str. Ziduri Moși, nr. 23, Sector 2.

Sectorul 3

În Sectorul 3, taxa pentru cartea de identitate poate fi plătită la ghișeu, la Direcția de Evidență a Persoanelor cu sediul pe str. Lucrețiu Pătrășcanu, nr. 3-5.

Sectorul 4

Taxa reprezentând contravaloarea C.I.E / C.I.S se achită la ghișeele unităților CEC BANK în contul colector al Companiei Naționale “Imprimeria Națională” și stațiile SelfPay.

Cetățenii se pot adresa următoarelor Compartimente de Evidență:

  • Compartimentul de Evidență nr. 1 – Centrul Comercial Grand Arena – Bd. Metalurgiei nr. 12-18, et.1
  • Compartimentul de Evidență nr. 2 – Str. Străduinței nr. 1
  • Compartimentul de Evidență nr. 3 – Str. Nițu Vasile 50-54

Sectorul 5

În Sectorul 5, taxa reprezentând contravaloarea C.I.E / C.I.S se achită la ghișeele unităților CEC BANK în contul colector al Companiei Naționale “Imprimeria Națională” și stațiile SelfPay.

Sector 6

Persoanele care locuiesc pe raza Sectorului 6 pot achita taxa de buletin la ghişeele de evidenţă în momentul depunerii actelor.

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 are în componenţa sa următoarele structuri:

  • Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – Hanul Ancuţei nr. 4, Sector 6
  • Serviciul Stare Civilă Sector 6 – Drumul Sării nr. 85, sector 6, Bucureşti
  • Biroul nr.1 de Evidenţă a Persoanelor – Incinta Secţiei Nr. 20 de Poliţie
  • George Mihail Zamfirescu (fostă Fălciu) nr. 52/ Şoseaua Virtuţii nr. 1 – 3, Sector 6, Bucureşti
  • Biroul nr. 2 de Evidenţă a Persoanelor – Incita Secţiei Nr. 21 de Poliţie Dezrobirii nr. 37, Sector 6, Bucureşti
  • Compartimentul nr. 3 de Evidenţă a Persoanelor – Incita Secţiei Nr. 22 de Poliţie Braşov nr. 19, Sector 6, Bucureşti
  • Compartimentul nr. 4 de Evidenţă a Persoanelor – Virtuţii nr. 1 – 3, sector 6, Bucureşti
  • Compartimentul nr. 5 de Evidenţă a Persoanelor – Incita Secţiei Nr. 25 de Poliţie, Aleea Callatis nr. 1 – 3, sector 6, Bucureşti
  • Compartimentul Mopeduri – Drumul Taberei nr 18, Complex Orizont – etajul 1

În cât timp se eliberează buletinul

În conformitate cu prevederile legii actele de identitate ale cetățenilor români, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea cărții de identitate simple (CIS) este până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidența persoanelor. Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea cărții de identitate simple (CIS) este între 5 zile și 30 de zile.

Ce termen de valabilitate are cartea de identitate

Cartea electronică de identitate și cartea de identitate simplă se eliberează:

  • cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani;
  • cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani;
  • cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
Valabilitatea actului de identitate este stabilită în funcție de vârsta titularului

ATENȚIE! Cartea electronică de identitate se eliberează cu termen de valabilitate de 1 an, atunci când prelevarea amprentelor nu este posibilă temporar de la niciun deget.

Trebuie menţionat faptul că toate cărțile de identitate emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Această situaţie este legată de reglementările Uniunii Europene, care a stabilit un termen-limită pentru ca statele membre să adopte un format standardizat al documentelor de identitate.

Când se eliberează sau se schimbă buletinul

Eliberarea sau schimbarea Cărții de Identitate se efectuează în următoarele situații:

  • la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
  • dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului sau data naşterii;
  • în cazul schimbării domiciliului;
  • în cazul în care în R.N.E.P. există menţiunea «încetat valabilitate domiciliu»;
  • în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
  • în cazul deteriorării actului de identitate;
  • în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
  • când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
  • în cazul schimbării sexului;
  • în cazul anulării;
  • la dobândirea cetățeniei române;
  • stabilirea domiciliului in străinătate;
  • în cazul schimbării denumirii sau rangului localităților și străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înființării localităților sau străzilor;
  • la cerere.

Programare online pentru cartea de identitate

Există posibilitatea de a vă programa online pentru schimbarea buletinului. Este nevoie să introduceti datele și să alegeți la ce oră puteți merge să depuneți actele pentru eliberarea actului de identitate. Însă, aveți mare grijă, dacă întârziați și ajungeți la ora selectată, programarea se anulează. Programarea online este disponibilă pentru București, dar și pentru alte județe din țară (verificați pe site-ul primăriei) și pe hub.mai.gov.ro.

Unde se depun actele şi unde se eliberează buletinele

Actele se depun se depun la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa.

Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal, iar cărţile de identitate se eliberează titularilor, în acelaşi loc.

În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară, mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 04.01.2024, 20:46

    Un articol interesant și util

  • Avatar comentarii

    Bazilus 05.01.2024, 00:00

    Un articol interesant și util.

  • Avatar comentarii

    Simona.T 05.01.2024, 15:10

    bine de stiut, curios otusi, daca nu ai bani ramai fara buletin?

  • Avatar comentarii

    milli 05.01.2024, 15:54

    Parca s-a dat o lege de vreun an ca insitutiile statului sa nu mai ceara cetatenilor actele pe care tot statul le-a emis, vad ca la politie se merge in continuare cu dosarul plin de acte si copii ale acestora, desi nu sunt necesare. "să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica"

  • Avatar comentarii

    Bazilus 05.01.2024, 23:25

    Un articol foarte interesant.

ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sandvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
17:48
Un bancher cu o casă de 2 milioane de lire sterline a fost condamnat după ce a pretins că e șomer ca să obțină reduceri la biletele de tren
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!