Un adolescent este suspectat că şi-a ucis bunica, în vârstă de 86 de ani, într-o locuință din sectorul 2 al Capitalei. Băiatul a fost prins de polițiști şi dus la audieri, potrivit News.ro.
Bătrâna a fost găsită moartă vineri, 29 decembrie.
„La data de 29 decembrie 2023, Secţia 8 Poliţie fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la o adresă din sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii şi un echipaj de prim ajutor care a constatat decesul persoanei în cauză, o femeie, în vârstă de 86 de ani”, a transmis vineri Poliţia Capitalei, într-un comunicat.
Suspect în acest caz este nepotul victimei, un adolescent, care a fost prins şi dus la audieri, potrivit News.ro.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri - DGPMB, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
mica 30.12.2023, 10:11
A devenit un criminal de la o varsta frageda?
costin1984 30.12.2023, 10:37
Nu a mai avut săraca babă săi de-a bani la trântor!
Gabryella 30.12.2023, 10:41
Probabil era sub influența drogurilor .
Nicoleta1807 30.12.2023, 10:59
Doamne ferește, Dumnezeu sa o odihnească in pace
lipanileana 30.12.2023, 14:49
Doamne ferește,ce se-ntampla cu tinerii?