Franța ar putea fi lovită de un al doilea val al epidemiei de coronavirus, a precizat, miercuri, un consilier medical guvernamental, relatează Agerpres.
“Există temeri privind un al doilea val în noiembrie”, a declarat profesorul Jean-François Delfraissy, imunolog şi preşedinte al Consiliului ştiinţific care consiliază guvernul în privinţa gestionării epidemiei într-o intervenție la postul de televiziune France 2.
La numărul de decese, Franța se află pe locul șapte în lume, iar cifrele sunt atent monitorizate de guvernanți, pentru a decide dacă este nevoie de impunerea unor noi măsuri de izolare sau restricții.
Cel mai recent, la Marsilia programul barurilor şi restaurantelor s-a redus, acestea urmând să fie închise între orele locale 23.00-6.00.
De asemenea, între 26 august și 30 septembrie, purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice din oraș, după ce anterior fusese impusă doar în anumite zone.
Marți s-au înregistrat 3.304 noi cazuri de infectări cu coronavirus, iar numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 30.544, dintre care 16 de luni până marți.