Alegeri în Bulgaria. Exil-poll: coaliția de stânga condusă de fostul președinte Rumen Radev a câștigat detașat

Comentează

Coaliția politică de centru-stânga Bulgaria Progresistă a câștigat detașat, cu 39,2%, alegerile parlamentare organizate duminică, 19 aprilie, în Bulgaria, arată un exit-poll publicat la închiderea urnelor, la ora locală 20:00, de către agenția de presă Novinite.

Conform exti-pollului, alte cinci coaliții politice și partide au depășit pragul de 4% pentru accederea în Parlament, și anume conservatorii GERB-SDS (15,1%), liberal-conservatorii Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică (13,3%), centriștii din Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (8,1%), extremiștii de dreapta proruși Renașterea (5%) și BSP – Stânga Unită (4,2%).

Rata participării la vot este estimată la 43,4%.

Bulgaria Progresistă este o coaliție politică de centru-stânga lansată pe 2 martie și formată din trei partide: Mișcarea Politică „Social-Democrații, condusă de Elena Noneva, Partidul Social Democrat din Bulgaria, condus de Todor Barbolov, și Mișcarea Poporul Nostru, condusă de Atanas Kalcev. Liderul coaliției este fostul președinte Rumen Radev, care a demisionat la începutul acestui an.

Bulgarii au votat duminică în a opta rundă de alegeri parlamentare din ultimii cinci ani, marcată de promisiunea lui Rumen Radev de a combate corupția și de a reforma guvernarea.

Scrutinul s-a desfășurat pe fondul unei instabilități politice accentuate, care persistă din 2021, an marcat de proteste masive anticorupție ce au dus la căderea guvernului condus de conservatorul Boiko Borisov, liderul GERB.

Ultimul prim-ministru, Rosen Jeliazkov, și-a dat demisia în decembrie 2025, după mai multe săptămâni de proteste anticorupție împotriva guvernului său, care a supraviețuit la șase moțiuni de cenzură înainte de a ceda.

Radev a exclus orice alianță cu GERB-SDS, precum și cu partidul DPS al controversatului Delian Peevski, sancționat pentru corupție de Statele Unite și Marea Britanie. Obiectivul declarat al lui Radev este obținerea unei majorități absolute în Parlamentul cu 240 de locuri.

Fost militar, Radev este văzut de unii drept „noul Viktor Orban”. Ca președinte, el a fost criticat pentru pozițiile sale considerate pro-Kremlin, precum și pentru scepticismul exprimat față de susținerea Ucrainei, pe care a numit-o o „cauză pierdută”. Spre deosebire de Orban, Radev s-a limitat la o anumită retorică prorusă și nu a întreprins acțiuni menite să blocheze susținerea Ucrainei în fața invaziei ruse.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește