Angajatul a descoperit în gunoi o sacoșă cu bani, carduri bancare şi documente personale, pe care a dus-o la poliţie pentru a fi returnată păgubitului, scrie Agerpres.
IPJ Bistriţa-Năsăud l-a felicitat pe bărbat pentru spiritul civic, printr-o postare publică pe pagina de Facebook a instituției.
Angajatul era în prima sa zi de lucru, în orașul Beclean.
„(...) Marius a găsit o sacoşă în care se aflau mai multe documente personale, carduri bancare şi suma de 3.000 de lei. I-a dus de îndată la sediul Poliţiei, pentru a fi returnaţi păgubitului, după care şi-a văzut, responsabil, de treabă. Pentru bunăvoinţa, spiritul civic şi modestia de care a dat dovadă, îi mulţumim şi-l dăm astăzi exemplu de ‘AŞA DA!’”, a transmis poliția în mesajul postat pe Facebook.