Un bărbat din Vaslui s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi vameşi cu aproximativ 90.000 de ţigări din Republica Moldova ascunse în podeaua, portiere şi aripile maşinii pe care o conducea.
„În ziua de 15 iulie, în jurul orei 00.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-jud. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Igor M., în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui, la volanul unui autoturism marca Dodge, înmatriculat în România. Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului, ocazie cu care au fost descoperite ascunse, în locuri special amenajate în podeaua, portierele şi aripile din spate ale autoturismului, 86.620 de ţigarete, diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Citește și: Klaus Iohannis intervine în scandalul momentului în România. Ce spune despre impozitarea Bisericii
Conform prevederilor legale, ţigările, în valoare de 59.306 lei şi maşina, în valoare de 22.822 lei, au fost confiscate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro