Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi, 28 decembrie, că cele aproape 40 de evenimente organizate pe Arena Națională din București în 2023, printre care concertele Depeche Mode şi Gun's Roses, au adus venituri de aproximativ un milion de euro.
„Arena Naţională în 2023: aproximativ 1 milion de euro încasări, 39 de evenimente, 27 de meciuri din campionatul intern şi meciuri internaţionale, două concerte - Depeche Mode şi Gun's Roses”, a scris edilul general pe Facebook.
În 2024, în afara partidelor de fotbal din campionatul intern, pe Arena Națională vor avea loc două concerte, Ed Sheeran și Coldplay, dar și un meci demonstrativ al Generației de Aur a fotbaliștilor români.
Spre comparație, în 2022, în urma evenimentelor organizate pe acest stadion s-au încasat peste 1 milion de euro, în 2020, încasările au fost de aproape 500.000 de euro, în 2019 de peste 400.000 de euro, iar în 2018 sub 300.000 de euro. Nu există date pentru anul pandemic 2021.
DanCraciunescu 28.12.2023, 23:05
Bune incasarile. La mai mare!
Anaximene 28.12.2023, 23:16
Si a costat 213 milioane Vrem spitale nu stadioane !
lipanileana 29.12.2023, 00:15
Bune încasările ,să meargă tot așa.
sorinzainescu68 29.12.2023, 00:20
Sunt foarte bune încasările
Aura1 29.12.2023, 06:01
Foarte bine, orice venit este de folos.