UPDATE 19.00: Autorităţile americane au anunţatcă cinci persoane au fost ucise în atacul armat care a avut loc într-o zonă industrială din Orlando.  Şeriful Jerry Demings a precizat că este vorba de un incident tragic, iar presupusul atacator este un fost angajat al firmei, care s-a sinucis la scurt timp după atac.  Potrivit primelor informaţii, presupusul atacator era nemulţumi de faptul că a fost concediat în aprilie.

UPDATE 17.25: Potrivit presei locale, cinci persoane au fost ucise în atacul armat din Orlando. Totodată, atacatorul a fost și el împușcat mortal. Autoritățile urmează să facă mai multe declarații în scurt timp.

Nu există mai multe informaţii despre numărul victimelor, dar autorităţile au precizat că situaţia este în acest moment stabilă, fără să explice ce s-a întâmplat cu atacatorul înarmat.

Atacul  are loc cu doar o săptămână înainte de aniversarea a un an de la cel mai sângeros atac armat din istoria recentă a Statelor Unite, care a avut loc într-un club de noapte al comunităţii gay din Orlando. Atunci, 49 de persoane și-a pierdut viața, după ce un atacator radicalizat a deschis focul în clubul Pulse.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro

Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Libertateapentrufemei.ro

Patru mașini populare pe care un mecanic auto nu le-ar cumpăra niciodată. Care sunt motivele
Adevarul.ro
Patru mașini populare pe care un mecanic auto nu le-ar cumpăra niciodată. Care sunt motivele
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Elle.ro

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"

Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
Observatornews.ro
Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI