Cinci oameni au fost uciși și alții au fost răniți, vineri după-amiază, după ce un individ a deschis focul într-un parc industrial din orașul Aurora, din apropiere de Chicago, Illinois, anunță BBC.
Poliţia locală din oraşul Aurora a confirmat atacul. Intervenția forțelor de ordine a fost comunicată pe Twitter.
Printre victime se află și atacatorul, care a fost răpus de forțele de intervenție. Acesta a fost identificat ca fiind un individ pe nume Gary Martin (45 de ani), un angajat al companiei unde a avut loc atacul.
Autoritățile au refuzat momentan să transmită care a fost mobilul crimelor, însă presa locală a relatat că acesta era "stresat"pentru că nu mai este apreciat la locul de muncă.
Agenţia federală pentru controlul armelor, tutunului şi armelor de foc ( ATF), a precizat că a intervenit în răspuns ''la un atac aflat în desfăşurare într-o fabrică din oraşul Aurora, în statul Illinois''.
Foto: EPA
Citește și: