Mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă și căldură, după o avarie la RADET. Sunt afectați locuitorii din Sectorul 6 al Capitalei și parțial cei din sectorul 4. O țeavă din apropierea Centralei de termoficare de pe Bulevardul Timișoara s-a spart, iar muncitorii lucrează încă de aseară la remedierea ei.
În consecință, au rămas fără apă caldă și căldură locuitorii cartierelor Drumul Taberei și Militari. Mai sunt afectate alte 51 de clădiri din Sectorul 5 și 11 din sectorul 4, a anunțat RADET într-un comunicat.
În alte zone din sectorul 6 apa caldă va lipsi, în urma unor lucrări planificate de înlocuire a țevilor defecte, relatează DIGI24.
Nu este prima situație din acest vechi, din octombrie au fost numeroase alte avarii în diferite zone ale Bucureștiului. Recet, RADET și-a cerut scuze printr-o scrisoare afișată în blocurile din Capitală, despre situația creată, amintind de lucrările prea puține de modernizare și rețelele vechi și de 60 de ani.