Avertismentul unui înalt oficial american pentru Iran în cazul unui atac asupra Israelului: "Consecinţele ar fi cataclismice"

 3 comentarii

Iranul va suferi consecinţe "cataclismice" în cazul unui atac asupra Israelului, a declarat vineri un înalt oficial american, sub protecţia anonimatului, informează Agerpres, care preia AFP.

"Am dori să-i descurajăm pe iranieni (…) să meargă pe această cale, întrucât consecinţele ar fi cataclismice, în special pentru Iran", a indicat acest oficial, avertizând Teheranul împotriva oricărui atac care ar putea "face să eşueze" discuţiile delicate privind un armistiţiu în Fâşia Gaza.

Ministrul israelian de externe Israel Katz a declarat vineri că se aşteaptă ca aliaţii Israelului să se alăture ţării sale pentru a "ataca Iranul", dacă acesta din urmă recurge la un atac asupra Israelului, declaraţie făcută în timpul unei întrevederi cu omologii săi francez şi britanic, cerându-le acestora explicit sprijinul în acest sens, alături de un sprijin similar din partea SUA.

Miniştrii de externe francez şi britanic efectuează o vizită comună în Israel şi teritoriile palestiniene pentru a aborda modalităţi de evitare a escaladării conflictelor regionale, în contextul războiului din Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi tensiunilor dintre Israel şi Iran după ce liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat pe 31 iulie la Teheran. Iranul a atribuit asasinatul Israelului, care nu a confirmat implicarea sa, dar nici nu a negat-o.

Cu câteva ore înainte fusese ucis şi comandantul-şef al grupării Hezbollah, Fuad Shukr, într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.

Iranul şi grupările sale aliate în "axa rezistenţei" contra Israelului au promis răzbunare pentru cele două asasinate, iar Israelul stă de atunci într-o aşteptare tensionată a unei riposte iraniene, ameninţând la rândul său cu represalii militare puternice dacă va fi atacat.

Pe de altă parte, discuţiile privind o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza urmează să fie reluate săptămâna viitoare la Cairo în jurul unei noi propuneri americane, potrivit unei declaraţii comune emise vineri de SUA, Qatar şi Egipt, principalii mediatori între Israel şi Hamas, deşi gruparea palestiniană a transmis că respinge iniţiativa Washingtonului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    BONY 17.08.2024, 10:48

    O fi inalt acest oficial american,dar fara simtul raspunderii a ceea ce debiteaza pe gura...

  • Avatar comentarii

    parpalache 17.08.2024, 11:58

    Nimic nou!De la Atila incoace-Ginghiz Han-Napoleon -Hitler-Netanyahu-cine poate...taie și incendiaza(bombardeaza)!Vae victis!

  • Avatar comentarii

    Ioniliescu 17.08.2024, 13:47

    Dacă ne ar scăpa iranienii de "sfinții" din Israel, i as cinsti pe unde i as prinde!!

ALTE ȘTIRI
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Mirela Vaida despre soacra sa
08:51
Mirela Vaida, mărturisiri neașteptate la Asia Express despre soacra sa: „Plâng de draci când aud că îl sună pe puiul mamii, adică pe soțul meu, care are aproape 50 de ani”
Irina Fodor la Asia Express 2026
08:47
Cum a apărut Irina Fodor în mijlocul concurenților la „Asia Express” 2026. „E foarte frumos, pot să vă garantez asta”
POLITIC
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
Ultimele știri
09:39
„Perla coroanei” de pe Autostrada A3 Transilvania, filmată din avion: Cum arată șantierul pe lotul de 6,6 miliarde de lei
09:32
Singura regulă pe care Radu Vâlcan și Adela Popescu le-au impus-o copiilor. „Cât timp încă avem alternative reale, le vom folosi”
09:25
Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026
09:12
Mesajul transmis de Anisia Gafton de la camera de gardă: „Noroc cu gropile din București care ajută orice graviduță să nască”
TRENDING
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale