Băiatul a fost stabilizat și transportat la spital de echipajele medicale sosite la locul incidentului, care a avut loc duminică, în comuna Meteș, județul Alba, relatează Alba24.
„Băiatul, în vârstă de 15 ani, în urma jocului cu materiale pirotehnice (petarde), a suferit mai multe leziuni la unul dintre membrele inferioare. La sosirea forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului, pacientul se afla în stare de şoc, semiconştient”, a transmis ISU Alba.
După acordarea ajutorului medical, adolescentul a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe Alba, el fiind conştient în momentul în care a ajuns la spital.
La fața locului a intervenit echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, în cooperare cu un echipaj SAJ cu medic.
FOTO: ISU Alba
Narcisu 17.12.2023, 20:08
Joaca cu focul ,sau petarde poate fi periculoasă dacă nu știi să folosești, dar copiii nu au voie cu petardele.?
lipanileana 17.12.2023, 20:19
Încă nu s-au învățat minte după atâtea câte s-au întâmplat cu petardele.
1Gin 17.12.2023, 20:40
Deja au început cu petardele, e o mare hărmălaie în oraș.
sorinzainescu68 17.12.2023, 20:53
Copil nesupravegheat de părinți
MoSi202 17.12.2023, 21:05
Deja a inceput acțiunea " petardele"!