Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, eliberat din arest în Cipru. Vrea anularea mandatului european de arestare

 5 comentarii

Magnatul israelian al mineritului Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani închisoare în România, a fost eliberat condiţionat după ce zilele trecute a fost reţinut în Cipru şi urmează să se prezinte din nou în faţa instanţei pe 14 septembrie, a declarat miercuri, 6 septembrie, un oficial al poliţiei cipriote, citat de Reuters, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, el va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România, invocând demersuri similare reușite, invocând vicii prezente în procesul din România.

Beny Steinmetz „salută decizia, deoarece rămâne încrezător că justiţia din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

„Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu concluzia la care Grecia, Italia şi Interpol au ajuns în trecut”, a adăugat el.

Steinmetz a fost eliberat pe cauţiune, cu efect imediat, până când se vor asigura că anularea mandatului european de arestare este valabilă.

Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat şi în alte ţări europene, în baza aceluiaşi mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.

Ministrul justiției, Alina Gorghiu, avertizase că extrădarea în România nu este certă și că acest lucru trebuie decis de instanțele din Cipru.

Acuzații din dosarul Ferma Băneasa

Pe 18 mai 2016, Remus Truică, prințul Paul al României, jurnalistul Dan Andronic şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Magnatul Benyamin Steinmetz a fost condamnat în decembrie 2020, în lipsă, la 5 ani de închisoare cu executare pentru constituire de grup infracţional organizat și a figurat pe site-ul Poliției Române pe lista persoanelor date în urmărire prin Interpol.

În același dosar, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de detenţie, iar Paul al României, la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Paulica1968 06.09.2023, 19:19

    Un impostor

  • Avatar comentarii

    TZTZ 06.09.2023, 20:24

    Eu nu cred ca va fi extradat in Romania. Pana la urma ajungem tot la justitia romana care de-a lungul anilor si-au creat o reputatie pe masura. Va multumim pentru tot ceea ce faceti...

  • Avatar comentarii

    Andrissima 06.09.2023, 22:52

    Mda

  • Avatar comentarii

    bituca 07.09.2023, 09:28

    Sigur scapa iar.

  • Avatar comentarii

    Irinel 07.10.2023, 08:43

    Ce sa zic???Cred ca va scapa din nou.

ALTE ȘTIRI
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
20:30
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
19:18
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
17:57
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
16:52
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
16:00
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
14:35
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
21:52
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Sănătate
21:49
Colegiul Medicilor din România, precizări despre ciumă: boala este tratabilă cu antibiotice, dar depistarea rapidă este vitală
21:35
Cum a furat un spion 194 de milioane de dolari chiar de la CIA în doar șapte luni
21:12
Muncitori români angajați „la negru” și o pagubă de 5.000.000 de euro, pe șantierele navale din Germania
TRENDING
19:00
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
15:18
Turiști din Centrul Vechi din București, lăsați fără banii din conturi după ce erau abordați pe stradă
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
21:12
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
20:49
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
19:37
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „antioptimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
Un bărbat cu părul strâns într-un coc stă într-un terminal aglomerat al aeroportului, părând stresat sau obosit, cu capul sprijinit în mâini
18:31
Cele mai stresante rute aeriene din Europa: topul zborurilor cu cele mai mari întârzieri și anulări care le dau bătăi de cap turiștilor
Un fermier din Franța a vândut toate vacile de lapte, iar acum mizează totul pe iarba elefantului. Sursă foto: Colaj foto: Facebook /Joe Perkins Design..
18:05
Cultivă planta elefantului de 3,5 metri și a renunțat la vacile de lapte. Fermierul din Franța care s-a reprofilat: „Toți m-au crezut nebun”
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
19:04
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
18:08
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
16:18
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
Păsări pe albia uscată a Dunării, în satul Rasova, 12 august 2026
15:34
Dunărea a secat dramatic, se fac măsurători de urgență pe teren. Debitul fluviului este de trei ori mai mic decât cel normal
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește