„Încă nu știm ce sunt, dar nu sunt OZN-uri”. Casa Albă încearcă să liniștească publicul după doborârea unor obiecte misterioase

Comentează

Misterul privind originea celor trei obiecte neidentificate depistate în spațiul aerian al SUA în ultimele trei zile și doborâte de Pentagon nu a fost încă elucidat, a declarat luni, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă. „Încă nu știm care e natura lor, dar nu sunt OZN-uri”, a declarat John Kirby.

Conferința de presă de la Casa Albă a venit după ce patru obiecte zburătoare au fost doborâte în ultimele 10 zile pe teritoriul SUA. Primul a fost un balon al Chinei, despre care oficiali americani spun că „face parte dintr-o flotă de supraveghere care spionează pe cinci continente”. Proveniența celorlalte trei nu este încă cunoscută, spune Kirby.

„Încă nu știm care e natura lor, dar nu sunt OZN-uri”, a spus Kirby despre cele trei obiecte neidentificate. „Nu transmiteau informații și, din câte am putut observa, nu erau oameni la bord. Nu credem că spionau, dar nu putem exclude asta, de aceea le-am doborât. Acum căutăm rămășițele, pentru a le studia și a putea spune ce sunt. Continuăm monitorizarea. Putem spune că nu sunt amenințări active astăzi”, a spus Kirby.

„Nu există niciun indiciu de activitate extraterestră”

La începutul conferinței de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus că SUA nu au indicii de „viață sau activitate extraterestră” care să aibă legătură cu incidentele din ultimele zile.

„Am vrut doar să mă asigur că vom clarifica acest subiect: știu că au existat întrebări și îngrijorări în legătură cu acest lucru, dar nu există niciun indiciu de extratereștri sau de activitate extraterestră în legătură cu aceste recente doborâri”, a declarat Jean-Pierre.

China a trimis baloane pe teritoriul SUA și în timpul administrației lui Trump, „dar nu au fost detectate”, susține Kirby

Referindu-se la incidentul care a implicat balonul chinez doborât pe 4 februarie, John Kirby a spus că nu e primul de acest fel, doar că baloanele lansate înaintea administrației Biden au trecut nedetectate.

„Am reușit să determinăm faptul că China are un program de baloane care zboară la mare altitudine pentru colectarea de informații, program ce are legătură cu Armata Populară de Eliberare. Acesta a funcționat și în timpul administrației anterioare (administrația Trump - n.r.), dar nu l-au detectat. Noi l-am detectat. L-am urmărit. Și l-am studiat cu atenție pentru a afla cât de mult putem”, a declarat Kirby.

„Știm că aceste baloane de supraveghere ale Republicii Populare Chineze (RPC) au traversat zeci de țări de pe mai multe continente din întreaga lume, inclusiv teritoriul unora dintre cei mai apropiați aliați și parteneri ai noștri. Am evaluat că, în acest moment, aceste baloane au furnizat capacități adiționale limitate pentru RPC (…) în comparație cu alte platforme de informații folosite deasupra Statelor Unite. Dar, în viitor, dacă RPC continuă să avanseze cu această tehnologie, cu siguranță ea ar putea deveni mai valoroasă pentru Beijing”, a adăugat reprezentantul Casei Albe.

„Capacitățile radar îmbunătățite” pot explica parțial de ce au fost detectate mai multe obiecte în spațiul aerian al SUA recent, a mai spus Kirby.

Oficialul crede că în scurt timp va putea comunica date noi despre obiectele doborâte.

„Eforturile sunt în derulare în acest moment, în toate locațiile, pentru a găsi ce a rămas din acele obiecte, ca să putem înțelege mai bine și să comunicăm poporului american despre ce este vorba“, a spus el.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
MONDEN
Constantin Enceanu
14:11
Cum arată fiica lui Constantin Enceanu. Cătălina are 40 de ani și seamănă perfect cu tatăl ei. „Nu știu dacă am fost o dată de ziua ei acasă”
Frații Bogdan Iancu și Ștefan Iancu în filmul românesc „Teambuilding 2” | sursa foto: Roman Canțîr / Vlad Grăjdan
ExclusivInterviu
13:44
Cum reacționează mama fraților Iancu, Ștefan și Bogdan, când îi vede în filme și seriale: „Discutăm deschis”
POLITIC
Nicușor Dan
13:49
De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză în timpul celor 6 ani de studiu în Franța: „N-am avut nicio ezitare”
Spitalul Regional de Urgență Craiova FOTO Facebook Construire SRU Craiova Faza II
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
Ultimele știri
LiveText
07:05
Nicușor Dan face acum consultări înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Al treilea partid, PNL. Ce variante are președintele
14:46
Marcel Ciolacu denunță o „politică de gherilă” în România și cere deblocarea crizei: „PSD singur nu are numărul de voturi necesar”
14:45
Dan Negru, mesaj dur înainte de meciul România – Suedia: „Copiii au coloana strâmbă din cauza ghiozdanelor, sunt prost hrăniți și au părinți care le dau scutiri de la orele de sport”
14:38
Theo Rose, concert în aer liber pe Calea Victoriei. Motivul pentru care artista a avut o găleată în preajmă
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”