VIDEO | Gala Premiilor Emmy, desfășurată online din cauza pandemiei. Cine sunt marii câștigători ai ediției

Comentează

“Succession”, “Schitt's Creek” și “Watchmen” au fost marii câștigători la premiile Emmy din acest an. Cea de-a 72-a ediţie a premiilor Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de televiziune, a avut loc, duminică, în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. Premiile au fost date în cadrul unei ceremonii online, prezentate de Jimmy Kimmel, scrie The New York Times.

Serialul “Schitt’s Creek” a obținut 9 premii la cele mai importante categorii. Acesta a primit premiul pentru cel mai bun serial de comedie, iar actorii Eugene Levy și Catherine O'Hara au primit premiul pentru cei mai buni actori principali într-un serial de comedie.

Annie Murphy și Daniel Levy sursa foto: EPA

Este pentru prima oară în istoria de 72 de ani a premiilor Emmy când un serial de comedie câştigă toate cele şapte categorii în acelaşi an, potrivit The New York Time.

“Succession”, produs de HBO, a fost desemnat cel mai bun serial dramatic, iar Jeremy Strong, interpretul fiului nedreptăţit, a fost recompensat cu trofeul pentru cel mai bun actor. Serialul a mai fost recompensat pentru scenariu şi regie. În 2019, la această categorie s-a impus serialul “Game of Thrones”.

Producţia HBO “Watchmen” a câştigat în categoria miniserie de televiziune, Regina King fiind desemnată cea mai bună actriţă pentru interpretarea unei poliţiste, iar Yahya Abdul-Mateen II, cel mai bun actor în rol secundar. “Watchmen” a câştigat şi premiul pentru scenariu.

Cea mai mare surpriză a serii a fost desemnarea fostei vedete a Disney Channel, Zendaya, în vârstă de 24 de ani, câştigătoarea categoriei “cea mai bună actriţă într-un serial dramatic” pentru interpretarea unei adolescente dependente de droguri în serialul HBO “Euphoria”.

Zendaya s-a impus în fața favoritelor Laura Linney (“Ozark”) şi Jennifer Aniston (“The Morning Show”).

Zendaya sursa foto: Captură Video

Aceasta a ținut un discurs chiar din sufrageria casei sale și alături de familie. În 2019, acest trofeu a fost câştigat de actriţa Jodie Comer, graţie interpretării sale din producţia TV “Killing Eve”.

Fără covor roșu

Ceremonia de anul acesta a avut loc online, fără covor roșu, iar prezentator a fost Jimmy Kimmel.

Producătorii au trimis însă echipament de filmare şi microfoane tuturor nominalizaţilor, în 125 de locuri din diferite părţi ale lumii, iar aceştia au ales maniera în care au dorit să apară în cadrul show-ului.

Lista completă a câștigătorilor:

  • Cel mai bun serial dramatic - “Succession” (HBO)
  • Cel mai bun serial de comedie - “Schitt's Creek” (Pop TV/Netflix)
  • Cea mai bună miniserie TV - “Watchmen” (HBO)
  • Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie - Eugene Levy (“Schitt's Creek”)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie - Catherine O'Hara (“Schitt's Creek”)
  • Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic - Jeremy Strong (“Succession”)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic - Zendaya (“Euphoria”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie - Dan Levy (“Schitt's Creek“)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie - Annie Murphy (“Schitt's Creek”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic - Billy Crudup (“The Morning Show”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic - Julia Garner (“Ozark”)
  • Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Mark Ruffalo (“I Know This Much Is True”)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Regina King (“Watchmen”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Yahya Abdul-Mateen II (“Watchmen”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Uzo Aduba (“Mrs. America”)
  • Cea mai bună regie a unui serial de comedie - Andrew Cividino şi Daniel Levy (“Schitt's Creek”)
  • Cea mai bună regie a unui serial dramatic - Andrij Parekh (“Succession”)
  • Cea mai bună regie pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Maria Schrader (“Unorthodox”)
  • Cel mai bun scenariu pentru un serial dramatic - Jesse Armstrong ("Succession")
  • Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie - Daniel Levy (“Schitt's Creek”)
  • Cel mai bun scenariu pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune - Damon Lindelof şi Cord Jefferson (“Watchmen”)
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sendvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!