Cazierul judiciar va fi eliberat și în format online. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

Comentează

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar care simplifică procedura eliberării acestui document, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică, potrivit News.

Legea prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în format electronic a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna decembrie. Actul normativ prevede ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare să fie făcută în format electronic.

George Cristian Tuţă, deputat PNL, spunea la votul din Camera Deputaţilor că prin proiectul de lege, cazierul judiciar va putea fi obţinut de acasă, fiind „un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”.

„O veste bună este şi pentru lucrătorii din Ministerul de Interne, care nu vor mai avea cozi la ghişee între 8.00 şi 12.00 şi între 14.00 şi 16.00, aşa cum este cel mai întâlnit program. Sunt convins că specialiştii din Ministerul Digitalizării şi cei din Ministerul de Interne vor găsi cea mai rapidă şi convenabilă soluţie pentru ca cetăţenii români să poată obţină acest document şi, cum înţelegeam de la domnul ministru mai devreme, din ianuarie, pe Ghişeul.ro... februarie, de la începutul anului, vom găsi acest document disponibil”, mai spunea Tuţă.

Cazierul judiciar este un document eliberat de autoritățile locale și reflectă situația judiciară a unei persoane. În acest act pot fi trecute, după caz, condamnări sau măsuri penale, proceduri procesual-penale sau administrative.

Cazierul este valabil șase luni din momentul eliberării și doar în scopul pentru care a fost eliberat. Dacă acesta expiră și este nevoie de altul, trebuie făcută o nouă solicitare pentru un nou certificat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
18:15
După mai mult de 1000 de ani, rămășițele țarului Samuil al Bulgariei au fost aduse „acasă” din Grecia: „Acord istoric”
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale