Ce vom putea cumpăra cu voucherele de 50 de euro din pachetul „Sprijin pentru România”. Anunțul ministrului muncii

Comentează

Marius Budăi, ministrul muncii, a declarat, joi, la Timişoara, că voucherele de 50 de euro vor putea fi folosite pentru achiziţionarea a şase produse de bază: pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă, informează News.ro.

Ministrul muncii a explicat și procedura de distribuire a tichetelor valorice de 50 de euro.

„Procedura de distribuire va fi similară cu ceea ce se întâmplă cu tichetele de masă, iar procedura de decontare va fi la fel. Se vor putea achiziţiona 6 alimente de bază pe aceste vochere. În primele discuţii avem pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă. Acestea sunt în prima discuţie, pe primul pachet. Până luni ne-am propus să mai discutăm o dată cu ministrul agriculturii”, a declarat Marius Budăi. 

Tichetele vor fi distribuite prin Poşta Română: „Cei care au pensia pe card primesc cuponul acasă prin Poşta Română şi vor primi şi tichetul. Mai avem persoanele cu dizabilităţi, acolo probabil ne vom îndrepta către DGASPC şi evident, tot prin Poşta Română pentru ceilalţi. Elevii exact cum primesc bursa socială vor primi şi tichetele”, a afirmat Marius Budăi.

Voucherele de 50 de euro vor fi acordate de la 1 iunie, cel mai probabil, a mai spus ministrul.

„Nu cred că vom putea avea avizarea interministerială ca să începem cu 1 mai, dar cu siguranţă cu 1 iunie vom începe. Nu există un acord pentru finanţare, dar există un acord verbal prealabil. Prima tură probabil o vom finanţa de la bugetul de stat”, a dezvăluit Marius Budăi.

În pachetul „Sprijin pentru România”, coaliția de guvernare a anunțat, luni, acordarea de vouchere de 50 de euro pentru românii cu venituri mici, la fiecare 2 luni, până la finalul anului.

Vor primi vouchere familiile cu venit mediu lunar mai mic de 600 de lei pe membru de familie, dar și persoanele cu venit minim garantat, cele cu dizabilități și pensionarii cu venit mai mic de 1.500 de lei.

Vor primi aceste vouchere, în total, 4,6 milioane de cetățeni, iar impactul total este de 936 milioane de euro.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
22:59
Acuzații de tortură împotriva lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Procurorii americani au extins dosarul penal
22:55
A fost aprinsă prima turbină pe gaz de la Mintia. Centrala de 1,2 miliarde de euro va livra 1.700 MW
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește