Chestionarul privind consumul de droguri, distribuit în școlile din București de săptămâna viitoare. Care sunt întrebările | Document

 12 comentarii

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a declarat marţi, 17 octombrie, într-o conferinţă de presă, că de luni, 23 octombrie, va fi împărţit în şcoli și licee chestionarul pentru părinţi şi elevi privind problema consumului de droguri, a relatat news.ro. Libertatea a obținut drafturile.

Concret, elevii și părinții vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu testarea antidrog în anumite condiţii, cu analize de sânge decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi cu o oră de educaţie antidrog în programa şcolară.

„Este vorba despre o consultare cu părinţii şi cu elevii majori, cu privire la trei teme extrem de importante”, a spus prefectul Rareş Hopincă. El a adăugat că este vorba despre testarea în anumite condiţii, adică dacă un profesor observă un comportament atipic al elevului, cu acordul prealabil al părintelui „şi în condiţii stricte de confidenţialitate pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea”.

A doua temă a cercetării se referă la posibilitatea efectuării unor analize medicale periodice, de sânge, cum sunt analizele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, care să cuprindă şi markeri antidrog.

„Pornind de la premisa că orice părinte doreşte să ştie că are un copil sănătos şi dacă doreşte să ştie că un copil are inima sănătoasă, ficatul sănătos, plămânii, rinichii sănătoşi, nu este cu nimic mai puţin important să ştie un părinte că are un copil care a consumat, care consumă sau nu droguri”, a spus Hopincă.

El a precizat că întrebarea pentru părinți este dacă ar fi de acord să se elibereze o adeverinţă care să ateste faptul că elevii au făcut analize medicale, dar școlile nu vor cunoaște rezultatul analizelor, acesta find „confidenţial și disponibil doar familiei”.

A treia temă se referă la introducerea sau nu în programa şcolară a unei ore de educaţie antidrog. „Întrebăm părinţii dacă ar fi de acord ca şcoala în care învaţă copiii să facă parte dintr-un proiect-pilot antidrog, în care să fie testate efectiv o parte din măsuri”, a mai afirmat Rareș Hopincă.

Proiectul de chestionar a fost deja prezentat instituţiilor implicate şi aşteaptă până joi, 19 octombrie, sugestii inclusiv de la Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia Capitalei, Jandarmeria Capitalei și DSP.

În școlile și liceele din București învață aproximativ 150.000 de elevi.

Drafturile proiectului au fost obținute de Libertatea, cu mențiunea că ar putea suferi modificări la finalul acestei săptămâni.

Chestionarul pentru părinți

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/10/chestionarparintiv2sprevalidare.pdf" title="Chestionar_parinti_V2_spre_validare"]

Chestionarul pentru elevi

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/10/chestionareleviv3sprevalidare.pdf" title="Chestionar_elevi_V3_spre_validare"]

Problema drogurilor în rândul tinerilor, după accidentul de la 2 Mai

Autoritățile au început să se preocupe mai atent de situația consumului de droguri după ce, în luna august, Vlad Pascu, un tânăr de 19 ani, a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri, lângă localitatea 2 Mai, și a omorât doi dintre ei. Șoferul era sub influența consumului de droguri.

După accident, ministrul justiției, Alina Gorghiu, a spus că „sunt milioane de consumatori de droguri în România” și că „nu îi putem băga la puşcărie pe toți”.

Totodată, secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a afirmat recent că va fi eliminată posibilitatea de condamnare cu suspendare pentru trafic de droguri. Mai precis, este vorba despre așa-numita „Lege 2 Mai”, similară cu „Legea Anastasia”, prin care traficanții vor primi doar închisoare cu executare.

Legea Anastasia, promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 7 iulie, spune că șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor ori fără permis de conducere și fac accidente mortale ajung direct la închisoare, fără să poată primi suspendarea pedepsei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    Alex.59 17.10.2023, 17:39

    Așa vor "autoritățili" să rezolve problema traficului și consumului de droguri în rându' tinerilor la noi...cu niște chestionare...??? ???

  • Avatar comentarii

    ssLazio 17.10.2023, 17:54

    Gata, am rezolvat-o si p-asta.

  • Avatar comentarii

    mary54 17.10.2023, 17:58

    Era necesar o verificare a elevilor,sunt multe cazuri depistate de consum al drogurilor.

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 17.10.2023, 18:59

    Sa vedem ce rezultate vor fi...

  • Avatar comentarii

    Aura1 17.10.2023, 19:04

    Este un început, vom vedea pe parcurs și rezultatele.

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
06:00
Ce mănâncă Kim Jong Un de a ajuns la 140 de kilograme la o înălțime de 1,70 metri: „Asta bea pentru virilitate”
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale