Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

 2 comentarii

Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

„Inevitabilul s-a produs. Mă despart definitiv de AUR. Pentru că săptămâna trecută AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion. A fost alegerea participanților la ședința Consiliului Național de Conducere. Peste câteva săptămâni, unii vor spune că nu au fost de acord, dar n-au avut ce face…”, a scris Claudiu Târziu pe site-ul său.

„Am sentimentul că sunt alungat din propria casă de către copiii mei, pentru că am încercat să-i opresc să-i dea foc. Dar măcar salvez moștenirea pe care mi-am propus dintru început să o pun în lucrare. Cu zestrea aceasta moral-spirituală și cultural-politică am putut construi vehiculul politic numit AUR și nu le-o las, mai ales că nici nu își dau seama că au nevoie de ea”, a adăugat el.

În final, a spus că vrea să își facă alt partid: „Cu acest capital simbolic de luptă și de jertfă, voi putea clădi o altă formațiune politică, mai performantă și mai trainică”.

Decizia a venit pe fondul rupturii totale a relației cu președintele AUR, George Simion. Nemulțumirile s-au amplificat la finalul anul trecut, iar Târziu și-a acuzat șeful de „conducere dictatorială”.

Claudiu Târziu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Național al AUR pe 4 aprilie, la două săptămâni după ce a spus că Simion i-a cerut demisia din conducere prin interpuși.

Claudiu Târziu a înființat partidul Alianţa pentru Unirea Românilor pe 1 Decembrie 2019 alături de George Simion, dar cel din urmă a devenit președinte unic al AUR în martie 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 09.04.2025, 21:22

    De unde reiese ca nu mureau ei de dragul vreunui principiu ci sunt doar alti aspiranti la ciolan (huligani in costum pe alocuri) care se paruiesc intre ei cand sunt aproape de ciolanul-trofeu

  • Avatar comentarii

    Toni2 10.04.2025, 16:30

    Era bine să-l temperezi de la început pe acest extremist scandalagiu simion, agent rus după declarațiile oficialilor ucraineni și moldoveni de peste Prut că el se întâlnea cu ofițerii ai fsb, fiind spion rus dar el se da mare patriot ceea ce e o mare idioțenie, el face circ și scandal tot timpul ca la șatră iar unii votanți cu școala puțină și neinformați îl votează, ar fi o catastrofă pentru Romania ca un astfel de individ extremist, mincinos și tupeist să ajungă președinte.

ALTE ȘTIRI
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
MONDEN
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR care vine la serviciu cu un Porsche. Sorina Matei, șefa interimară: „Are mai multe rude angajate pe bani publici”
MasterChef Romania
16:30
MasterChef, 6 octombrie 2026. Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea primesc șansa să se răzbune pe Florin Dumitrescu
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Sănătate
19:00
Miracol la Spitalul ,,Grigore Alexandrescu”: un băiat născut fără o ureche a auzit pentru prima dată, după o premieră medicală
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Analiză
18:51
Invazia chinezilor: Salonul Auto București aduce o premieră europeană, lansări noi, bolizi, roboți și reduceri de prețuri
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
16:40
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Un avion Ryanair
16:34
Regulă nouă pentru pasagerii Ryanair, începând de luna viitoare. Compania închide mai devreme ghișeele de check-in și predare a bagajelor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
17:03
Primele imagini cu Vlad Băltățeanu, suspectul în cazul crimei din Vâlcea. Bărbatul de 30 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor români
Combinatul de îngrășăminte Azomureș
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
Cristela Georgescu rupe tăcerea despre momentele prin care a trecut familia sa. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
16:21
Cristela Georgescu a dat explicații la DIICOT în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de o înșelăciune de 1,1 milioane de euro
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român