Avertizare de caniculă în țară și în București, până sâmbătă. La munte, ploi torențiale și vijelii

Comentează

Meteorologii au emis joi, 22 iunie, o avertizare de caniculă valabilă începând de azi, de la ora 11.00 și până sâmbătă seară, la ora 22:00. De asemenea, un cod galben de furtuni și vijelii a fost emis joi, până la ora 22:00, în zona de munte.

Potrivit ANM, joi, disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă.

Arhiva foto

Meteorologii avertizează că, joi, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zonele de munte care „se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55-65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină”.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

În plus, începând de vineri seară, instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.

Cum va fi vremea la București

În prognoza specială pentru București, valabilă de joi, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 22.00, meteorologii anunță că disconfortul termic se va accentua, iar vremea va deveni caniculară.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 33… 36 de grade Celsius, iar cele minime, de 18… 20 de grade Celsius.

În cursul după-amiezilor vor fi înnorări și probabilitate pentru averse, descărcări electrice și intensificări de
scurtă durată ale vântului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: vreme
ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ella Vișan a căzut aproximativ 100 de metri în gol la Vârful Negoiu
12:50
Ella Vișan, accident în timpul unei drumeții la Vârful Negoiu. „Am picat în gol 100 metri”
Elwira Petre, idei de lunch box pentru școală
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
13:01
Cezar Ouatu și-a botezat fetița. Primele imagini cu partenera tenorului
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
12:57
„Cârtiță” de 88 de tone, extrasă din mare după ce a forat un tunel de 620 de metri în Anglia pentru a salva peștii
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale