Comisia Europeană a anunţat o listă cu 10 medicamente care ar putea fi folosite în tratarea COVID

Comentează

Comisia Europeană a anunţat luni un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19, alcătuit pe baza unor avize ştiinţifice independente, care au şanse mari să fie autorizate şi, prin urmare, să fie disponibile curând pe piaţa europeană, informează Agerpres, care citează un comunicat al Comisiei.

Aceste mijloace terapeutice vor fi disponibile cât mai rapid posibil pentru pacienţii din întreaga UE, cu condiţia ca siguranţa şi eficacitatea lor să fie confirmate de Agenţia Europeană pentru Medicamente.

Un grup de experţi ştiinţifici independenţi a examinat 82 de mijloace terapeutice potenţial eficace aflate în stadiu avansat de dezvoltare clinică şi a identificat 10 dintre ele ca fiind cele mai promiţătoare pentru portofoliul UE de mijloace terapeutice împotriva COVID-19, ţinând seama de faptul că pentru populaţii diferite de pacienţi, aflaţi în diferite stadii ale bolii, care are severităţi diferite, sunt necesare diferite tipuri de produse.

Lista celor zece este împărţită în trei categorii de mijloace terapeutice şi va continua să evolueze pe măsură ce vor apărea noi dovezi ştiinţifice:

  • Anticorpi antivirali monoclonali, care sunt cei mai eficienţi în stadiile timpurii ale infecţiei - Ronapreve, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, casirivimab şi imdevimab, de la Regeneron Pharmaceuticals şi Roche; Xevudy (sotrovimab) de la Vir Biotechnology şi GlaxoSmithKline şi respectiv Evusheld, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, tixagevimab şi cilgavimab, de la AstraZeneca.
  • Antivirale orale pentru utilizare cât mai repede posibil după infectare - Molnupiravir, de la Ridgeback Biotherapeutics şi MSD; PF-07321332, de la Pfizer şi respectiv AT-527, de la Atea Pharmaceuticals şi Roche.
  • Imunomodulatori pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi - Actemra (tocilizumab), de la Roche Holding; Kineret (anakinra), de la Orphan Biovitrum din Suedia; Olumiant (baricitinib), de la Eli Lilly şi respectiv Lenzilumab, de la Humanigen.

Şase dintre mijloacele terapeutice selectate fac deja obiectul unei revizuiri pe măsură ce sunt disponibile date relevante sau producătorii lor au solicitat Agenţiei Europene pentru Medicamente autorizarea introducerii pe piaţă. Ele ar putea primi autorizaţia în curând, cu condiţia ca datele finale să demonstreze calitatea, siguranţa şi eficacitatea lor, conform comunicatului CE.

„Vaccinarea este singurul instrument de prevenire a spitalizărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19 şi, ca atare, este singura modalitate de a învinge această pandemie. Cu toate acestea, între timp, pacienţii care suferă de COVID-19 au nevoie de tratamente sigure şi eficace pentru a combate infecţia, pentru a-şi îmbunătăţi perspectivele de recuperare rapidă, pentru a reduce spitalizările şi, cel mai important, pentru a preveni pierderea de vieţi omeneşti", a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Am semnat deja patru contracte de achiziţii publice comune vizând diferite tratamente împotriva COVID-19 şi suntem pregătiţi să negociem mai multe. Obiectivul nostru este de a autoriza cel puţin trei mijloace terapeutice în săptămânile următoare şi, eventual, încă două până la sfârşitul anului, precum şi de a ajuta statele membre să aibă acces la ele cât mai curând posibil. Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară:

„Întrucât continuăm să ne confruntăm cu provocarea reprezentată de COVID-19, este important să ne protejăm în plus faţă de vaccinare. Stabilirea celor 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19 va asigura faptul că cetăţenii primesc cele mai promiţătoare tratamente împotriva virusului", a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european.

Selectarea celor 10 mijloace terapeutice potenţial eficace este independentă şi nu înlocuieşte evaluarea ştiinţifică efectuată de Agenţia Europeană pentru Medicamente sau autorizarea medicamentelor de către Comisia Europeană. Este posibil ca un produs selectat să nu fie autorizat în cazul în care dovezile ştiinţifice disponibile nu îndeplinesc cerinţele relevante în materie de reglementare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
MONDEN
Mădălina Bellariu Ion joacă în filmul austriac „The Train” | sursa foto: PR
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
Elena Udrea
12:10
Elena Udrea, mărturisiri despre ziua în care a fost arestată în Costa Rica, în urmă cu 8 ani: „Luată de lângă un copil de 13 zile, o fetiță născută prematur”
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
12:56
Monica Bîrlădeanu, declarație de dragoste pentru Valeriu Gheorghiță la doi ani de la nuntă: „Te-aș alege din nou și mereu”
12:49
13 marinari, dați dispăruți în Marea Neagră, după ce o navă cu cereale a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă după ce a fost abandonată
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”