Controlorul de bilete din trenul care circula pe ruta București-Constanța, filmat fără mască în timp ce le spune călătorilor că nu este nicio pandemie și că purtăm măștile "de proști", a fost retrogradat, notează Adevărul.
În urma cercetării interne efectuate la CFR Călători, bărbatul a fost trecut pe un post inferior, acela de manevrant de vagoane, cu salariul diminuat corespunzător.
”CFR Călători s-a autosesizat cu privire la nerespectarea măsurilor de protecţie individuală de către un angajat. În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplină a decis ca şeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător”, a transmis, marţi, compania feroviară, într-un comunicat de presă.
CFR Călători a mai precizat că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Masca de protecţie este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru călători.
"Orice abatere de la această regulă va fi sancţionată ferm conform reglementărilor în vigoare. În plus, purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare", a transmis CFR Călători.