În acest context, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, susține că trebuie să existe o lege clară, care să reglementeze tipurile de medicamente care nu pot fi luate înainte ca șoferii să se urce la volan.

Cătălin Predoiu a declarat la Digi 24 că specialiștii trebuie să gândească un act normativ în acest sens, care să fie adoptat de Parlament. „Această lege trebuie gândită de specialiști, poate și unii dintre cei care au făcut lista respectivă, trebuie dezbătută, trebuie adoptată în Parlament și publicată în Monitorul Oficial”

Ministrul afacerilor interne a subliniat rolul important pe care ar putea să îl aibă o astfel de lege. „Aici nu trebuie să mergem pe sfaturi. Aici o să mergem pe prevederi legale. Noi de mult trebuia să avem o lege în vigoare care să spună: ai luat acest medicament, nu ai voie la volan. Nu ministrul de interne face legea aceea, nu polițistul din stradă, nu șeful Poliției Române. Legea aceea trebuie făcută de Parlament, la propunerea Ministerului Sănătății. Să scrie în lege treaba aceasta”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Horea33   •   26.09.2024, 14:54

Nea Predoiu e încă pe tăpșan cu vaca! Unde în lume a văzut el așa ceva? Nu mai bine dotați voi polițiștii cu aparate mai bune?

michi   •   26.09.2024, 11:58

Pe cand o lege care iti da dreptul sa vorbesti in raport de gradul de prostie pe care-l detii ...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Știrileprotv.ro
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
Viva.ro
Gabriela Cristea: „Trebuie să recunosc cinstit. Da, divorțul bate la ușă, asta este. Ce ți-e scris în frunte, ți-e pus...”. Ce se întâmplă în căsnicia ei cu Tavi Clonda
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Acestea sunt cele mai bune și sănătoase ouă din comerț. Cum îți dai seama dacă sunt proaspete și la ce trebuie să te uiți prima oară
FANATIK.RO
Acestea sunt cele mai bune și sănătoase ouă din comerț. Cum îți dai seama dacă sunt proaspete și la ce trebuie să te uiți prima oară
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
Orașul din România unde e cel mai bine să trăiești astăzi. E într-o dezvoltare continuă, există numeroase locuri de muncă, iar aerul e foarte curat aici
FANATIK.RO
Orașul din România unde e cel mai bine să trăiești astăzi. E într-o dezvoltare continuă, există numeroase locuri de muncă, iar aerul e foarte curat aici
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Observatornews.ro
Colegul tinerei care s-a sinucis după ce a fost chemată la birou dezvăluie ce practică adoptase compania
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2024. Leii sunt plini de energie și dornici să compenseze un anumit gol pe care-l simt de ceva timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI