Copiii cadrelor medicale care mor în lupta cu coronavirusul vor primi pensie de urmaş. Spor de până la 30% pentru cei din spitale. Vot final în Parlament

Comentează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege depus de PSD pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19.

Toate partidele au susţinut proiectul, care a fost adoptat cu 312 voturi "pentru" şi 4 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea merge la promulgare.

Prin proiectul de lege se acordă unele drepturi angajaţilor din sistemul medical, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.

Cine beneficiază de prevederile legii

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.

Din această categorie mai fac parte cadrele militare - paramedici şi personal medical - din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.

Pensie pentru copiii cadrelor medicale care mor în lupta cu COVID-19

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie acordă familiei cadrului medical care îşi pierde viaţa sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de următoarele

drepturi: dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învățământ, organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la data decesului.

Spor de până la 30% pentru medici, timp de 3 luni de la încetarea stării de urgenţă

În proiect este introdus şi un sport pentru cei care au lucrat în prima linie a epidemiei de coronavirus.

Astfel, personalul medical prevăzut în proiect care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

Proiectul mai prevede că, în semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român