Creatorul de modă revoluționar japonez Issey Miyake a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții companiei sale. Pe lângă creația de modă, Miyake este renumit și pentru parfumul L'Eau d'Issey.
Miyake a construit un brand de modă global, care a inclus designul iconicului pulover cu gât țestoasă al lui Steve Jobs, potrivit www.bbc.com.
În anii '90 a devenit prieten cu mogulul Apple, Steve Jobs, pentru care a creat helanca neagră devenită vestimentația emblematică al lui Jobs.
Miyake a murit vineri, 5 august, de cancer la ficat, iar o înmormântare privată a avut deja loc, relatează presa japoneză.
Născut la Hiroshima în 1938, Miyake avea doar șapte ani când orașul a fost devastat de o bombă atomică aruncată de Statele Unite.
Era reticent să vorbească despre asta ca adult și a scris în New York Times în 2009 că nu vrea să fie cunoscut drept „designerul care a supraviețuit bombei atomice”.
În anii 1960 s-a mutat la Paris, unde a lucrat cu celebrii designeri de modă Guy Laroche și Hubert de Givenchy. S-a mutat la New York pentru o scurtă perioadă de timp, înainte de a se întoarce la Tokyo în 1970 pentru a deschide Miyake Design Studio.
În anii 1980, el a fost celebrat ca unul dintre cei mai deschiși designeri din lume, deoarece a lucrat cu materiale de la plastic la metal și, de asemenea, materiale și hârtie tradiționale japoneze.