Indicele ROBOR, cel care influenţează costul creditelor în lei, s-a majorat faţă de nivelul minim din toamnă. Totodată, specialiştii estimează că dobânzile vor continua să crească şi le recomandă celor care vor să facă împrumuturi să aleagă credite cu dobânzi fixe.

Creşterea ratelor vine după ce indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 0,9%, faţă de minimul istoric de 0,7% din octombrie 2016.

Cu toate acestea, indicele ROBOR e departe de maximul istoric de 15%, înregistrat acum opt ani, aşa că împrumuturile Prima Casă rămân cele mai ieftine.

Avantajul major este avansul de doar 5%, iar costurile – dobânda este foarte bună, cu marja la dobânda peste ROBOR la 3 luni de maxim 2%, deci practic şi băncile la rândul lor ar putea să vină cu o diferenţiere până în această marjă”, a declarat specialistul financiar Irina Chiţu, conform Digi 24.

Băncile au variante şi pentru cei care vor să se pună la adăpost de fluctuţiile dobânzilor.

Este necesar ca cei care se orientează către un program de creditare ipotecară să ia în considerare variantele de dobândă fixă, acesta este un element foarte important – cu o ofertă de dobândă fixă poţi preveni fluctuaţiile de preţ”, purtătorul de cuvânt al unei bănci, Ionuț Stanimir.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Libertateapentrufemei.ro

Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Permisul auto va fi obținut mai ușor pentru categorii similare. "Sala" ar urma să fie scoasă pentru anumiţi candidaţi
Observatornews.ro
Permisul auto va fi obținut mai ușor pentru categorii similare. "Sala" ar urma să fie scoasă pentru anumiţi candidaţi
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI