Cristian Tudor Popescu spune că „dictatura Savonea” s-a spart: „Mi-au dat lacrimile când a vorbit Raluca Moroșanu”

 3 comentarii

Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că epoca Lia Savonea se apropie de final, odată cu ceea ce s-a întâmplat la conferința de presă de la Curtea de Apel București, unde judecătoarea Raluca Moroșanu a intervenit și și-a criticat șefii în văzul românilor care priveau scena în direct la televizor.

CTP: „De mult nu am auzit un asemenea discurs”

Cristian Tudor Popescu a susținut că a lăcrimat când magistrata de la CAB a luat cuvântul în timpul conferinței de presă organizate de șefii ei ca să îi critice.

„Să știți că mi-au dat lacrimile în clipa în care a început să vorbească doamna Raluca Moroșanu, și asta nu mi s-a mai întâmplat de mult. De mult n-am mai auzit un discurs atât de clar, trist, hotărât, curajos, scurt, ca al doamnei Raluca Moroșanu”, a spus CTP joi, 11 decembrie, la B1TV.

El a comparat discursul-manifest cu momentul în care s-a spart mitingul uriaș din 21 decembrie 1989, convocat de Nicolae Ceaușescu în Piața Palatului Regal din București, când mulțimea s-a întors împotriva lui. Acela a fost momentul care a declanșat prăbușirea dictatorului ziua următoare.

CTP consideră că acea conferință de presă de la CAB este începutul finalului „erei Savonea”, cea care conduce Înalta Curte de Casație și Justiție de câteva luni, dar despre care se spune că, de fapt, este cea care conduce din umbră toată justiția din România de o lungă perioadă.

„S-a spart, după părerea mea, în această seară, pe care o numesc o seară bună, s-a spart monolitul Savonea, dictatura Savonea în statul democratic și de drept România. Și începe să lărgească apa spărtura, în acest moment, din toate direcțiile, și de la public, și de la magistrați”, a mai afirmat Cristian Tudor Popescu.

Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus într-o conferință de presă, de față cu șefii ei, că ea și colegii sunt terorizați

Amintim că Recorder a publicat marți, 9 decembrie, un film care a expus, prin mărturii din interiorul sistemului, modul în care anchete sensibile sunt blocate în justiție, iar multe dosare de corupție sunt îngropate. În materialul video au fost citate și articole din Libertatea pentru a susține declarațiile magistraților intervievați, unii dintre ei sub protecția anonimatului.

Două zile mai târziu, Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală de la Curtea de Apel Bucureşti, a întrerupt conferința de presă organizată de șefii ei la CAB și a confirmat neregulile și presiunile la care sunt supuși judecătorii din instituție, dezvăluite de judecătorul Laurenţiu Beşu, dar și de alți magistrați, sub protecția anonimatului.

„Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că ni se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu cealaltă parte ce vor face. Iată, sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”, a adăugat ea.

Judecătoarea nu a explicat însă cine o terorizează, iar după ce și-a terminat discursul, care a durat puțin peste un minut, a părăsit sala.

În acest timp, lângă Raluca Moroșanu era chiar preşedinta Curţii de Apel Bucureşti, Liana Arsenie, care nu a schițat niciun gest.

În replică, CAB a anunțat că „potrivit unor informaţii care au exprimat îngrijorare în spaţiul media faţă de trecutul profesional al judecătorului Beşu”, cel care a făcut asumat dezvăluirile, acesta a fost timp de 5 ani ofiţer la „Doi şi-un sfert”, structura de informații din MAI, cunoscută sub numele DGPI.

Lia Savonea, un magistrat cu decizii vehement contestate

Judecătoarea Lia Savonea s-a remarcat prin mai multe decizii controversate în ultimii ani, una dintre ele fiind anularea condamnării definitive la aproape 14 ani de închisoare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu, care a condus mașina beat, drogat și cu viteză și a omorât un șofer.

O altă decizie de neînțeles pentru opinia publică a fost condamnarea unui bărbat pentru viol la opt luni de închisoare, însă cu suspendare. Victima a fost nepoata lui în vârstă de 13 ani, iar Lia Savonea și-a justificat decizia spunând că fetița și-a dat consimțământul.

Tot Lia Savonea a decis că rechizitoriul în Dosarul Revoluției, în care a fost judecat Ion Iliescu, a fost neconform, iar până la urmă fostul președinte al României a murit și nu a mai suportat rigorile legii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Rocky63 13.12.2025, 01:31

    Este evident că România suferă mult din cauza justiției corupte si politizate! Este curios cum a explodat această dispută dintre magistrați, care cu mici excepții sunt politizați si unii corupți!? Gurile rele spun că este o perdea de fum, pentru ca Românii să nu mai întrebe de ce a fost chemat bolojan în viena, de ce a fost chemat nicușor in paris, de ce se golesc ilegal barajele sau de ce unii miniștrii usriști nu sunt anchetați de procurori?!? Nu se știe cum se vor termina aceste evenimente, dar este evident că România se afundă dramatic!!!

  • Avatar comentarii

    tomitan 13.12.2025, 05:41

    Motto :"Mi-aduc aminte într-o altă partidă, un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toți out, toți out, toți out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot și numit arbitru pe tușe, că așa e în tenis"Toma Caragiu. Puiu Popoviciu achitat, Vanghelie achitat,Badalau achitat , bine soro Lia dar toți achitati?Asa că s-a observat din tribunele arenelor Cotroceni si Victoriei si o sa te elibereze , te face magistrat pe tușe,ca asa este intr-o justitie democratica si functionala. PS. Madamele Savonea, Costache,Arsenie ,ar face bine sa aplice cat mai repede ptr un job la pizzaria Bicăi din Italia , ca sa nu ajunga spalatorese la Târgșor.

  • Avatar comentarii

    Mondo 13.12.2025, 05:51

    Ina o luna sau doua si incepe sa se sparga buba sa iasa tot puroiul. Toate procesele aastea prescrise pentru ca a trecut prea mult de la fapta comisa or sa para din nou pe rol. O sa vedem mullti milionari care or sa fuga din tara. Este timpul ca justia sa se intoarca si sa confiste averile facute din crime si jafuri.

    • Avatar comentarii

      Prepurgel 13.12.2025, 19:44

      Diversiune!Pusa la cale de usr!Un nou „miting al diasporei”nu mai este permis de„aliați”,dar scandalul are rolul sa distraga atenția de la realitatea economica!Chiar azi BNR avertiza ca masurile luate de Bolojan NU au redus deficitul bugetar-dar au scazut aproape la zero creșterea economica!Și ca UE ne-a redus cu 7 mld sumele potențial acordabile in PNNR-de la 28 mld la 21 mld-dar din care nu s-a reușit decât atragerea a doar 40%,ca n-am reușit sa eliminam pensiile speciale!Iar de la 1 ianuarie aproape se dubleaza și impozitele locale!Soluția?Modificarea Constituției,eliminarea CCR și a tuturor privilegiilor(magistrați,„revoluționari”,deoiști,minoritați...)

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
09:29
Leguma cu coajă roz și miez galben care ajunge la 500 g în 60 de zile și rezistă la secetă: un hectar ar putea valora 45.000 de euro şi se cultivă deja la Dăbuleni
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie